spot_img
10 C
București
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăAnalizeCelebrul Puiu Popoviciu ar putea scăpa de închisoare

Celebrul Puiu Popoviciu ar putea scăpa de închisoare

-

Judecătorii de la ÎCCJ vor solicita DNA transmiterea de date cu privire la eventuala prescriere a faptelor în dosarul în care omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat la 9 ani închisoare.

În motivele de apel depuse, avocații inculpaților din acest dosar au invocat că faptele pentru care aceștia au fost condamnați s-au prescris.

- Advertisement -

În acest context, la termenul de marți al procesului, judecătorii de la ÎCCJ au decis să trimită la DNA o adresă pentru ca procurorii anticorupție să spună care a fost ultimul act material în acest dosar, pe baza căruia să fie calculate termenele de prescripție.

Răspunsul DNA trebuie transmis instanței până la următorul termen al procesului din 23 mai.

- Advertisement -

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat în iunie 2016 de Curtea de Apel București la 9 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare.

Popoviciu a primit câte 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și dare de mită. În final, instanța a decis ca inculpatul să facă 7 ani de închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani, pe toată durata executării pedepsei fiindu-i suspendate o serie de drepturi.

În dosar, fostul șef DGIPI Cornel Șerban a fost condamnat la doi ani și 6 luni închisoare cu executare, Ioan Alecu, rectorul USAMV București, la șase ani închisoare, Petru Pitcovici, fost șef în Direcția Generală Anticorupție din MAI, la doi ani închisoare, iar Mihai Luican, fostul prefect al Capitalei, la un an închisoare.

Au mai primit pedepse cu executare Ștefan Diaconescu (5 ani), Andrei Mihai Bejenaru (7 ani), Gabriel Răsvan Toader și Ioan Todiraș (câte un an), în timp ce inculpații Lizeta Minea și Gheorghe Petrulian au primit câte doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a procesului penal și a dispus disjungerea sub acest aspect.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img