Fondul de investiţii în real-estate Globalworth, deţinut de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a depăşit valoarea de 1 miliard de euro în primul semestru. Valoarea totală a activelor imobilizate ale Globalworth este în prezent de 1,04 miliarde de euro, în creştere cu circa şapte procente faţă de sfârşitul anului trecut, scrie Ziarul Financiar.

Grecul a fost audiat în 2014 de mai multe ori de DIICOT în dosarul fraudei de la SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia,

În referatul procurorilor privitor la devalizarea SIF-urilor se preciza că „la acest grup a aderat şi inculpatul Papalekas Ioannis, care, alături de liderii grupului infracţional organizat (…), beneficiari reali ai celei dintâi fiind Bîlteanu Gheorghe şi El Lakis Najib, iar pentru cea de-a doua chiar Papalekas Ioannis“.

În acelaşi document se precizează că Papalekas ar fi beneficiat de resurse financiare din patrimoniul SIF 4. Relaţia lui Papalekas cu Dragoş Bîlteanu, şeful SIF Banat-Crişana, a devenit notorie în momentul în care cei doi au fost implicaţi în cea mai mare tranzacţie imobiliară înregistrată vreodată pe piaţa românească. Ei au reuşit să convingă un fond de investiţii gestionat de Deutsche Bank să cumpere, în mai 2008, un complex în dezvoltare, pentru suma de 340 mil. euro. Nemţii au cumpărat două clădiri de birouri şi 77,5% din ansamblul rezidenţial UpGround format din 571 de apartamente de lux. Papalekas a reinvestit o parte din banii încasaţi pe cele două clădiri de birouri, pentru a deveni partenerul fondului german, cu o cotă de 22%. La cinci ani de la încheierea tranzacţiei, Papalekas a răscumpărat participaţia nemţilor pentru circa 200 mil. euro.

Din dosar însă Papalekas a dispărut.

Papalekas şi Bîlteanu au mai dat o lovitură importantă prin achiziţia Tower Center International (TCI), actualul sediu al Hidroelectrica. Cei doi au cumpărat în vara anului 2012 clădirea într-o tranzacţie de 47,5 mil. euro. Istoria Tower Center International este una extrem de zbuciumată. Clădirea a fost dezvoltată de Avrig 35 pentru a acomoda sediul central al Alpha Bank, care a eliberat încă de la începutul construcţiei un credit de 22 mil. euro dezvoltatorului. La scurt timp însă, ca urmare a unor divergenţe apărute între cele două părţi, inclusiv pe contractul de vânzare-cumpărare, au fost declanşate o serie de acţiuni în instanţă. Avrig 35 a continuat lucrările şi a finalizat construcţia, pe baza unor împrumuturi succesive obţinute de la IndustrialExport, societate administrată de Dragoş Bîlteanu. Practic, în perioada 2007-2011 IndustrialExport a acordat societăţii dezvoltatoare Tower Center International 18 împrumuturi în valoare totală de circa 30 mil. euro şi a devenit treptat unicul acţionar al companiei. În 11 august 2011 Tower Center International a intrat în insolvenţă cu datorii totale de 67 mil. euro, în principal către Lorient Limited, societate înregistrată în Belize şi controlată de Ioannis Papalekas şi Dragoş Bîlteanu, care s-a înscris în tabelul creanţelor cu 44 mil. euro şi către Alpha Bank care avea de recuperat 21 mil. euro. Planul de reorganizare al societăţii prevedea conversia unei părţi din creanţa deţinută de Lorient Limited în acţiuni la Tower Center International (echivalentul a 30 mil. euro din datorie) şi achitarea către Alpha Bank a unei sume de 17,5 mil. euro pentru stingerea litigiilor. Lucru care s-a şi întâmplat. Ulterior, clădirea a intrat în portofoliul Globalworth, companie controlată de Papalekas, într-o altă tranzacţie de 58 mil. euro. Din această sumă, circa 25 mil. euro reprezintă credite bancare şi 33 mil. euro partea de equity (capitalul propriu). Capitalul propriu a fost obţinut printr-o emisiune de acţiuni în valoare de 13,66 mil. euro direcţionată către firma Stanuta Enterprises, care deţinea 50% din TCI, şi în favoarea companiei Pokandro, care deţinea restul de 50% din clădire. Firmei Pokandro, controlată de Dragoş Bîlteanu, i s-au plătit 11,66 mil. euro bani cash, scria presa.

 

„În perioada 1 iunie – 25 august 2017, compania (Globalworth – n. red.) a negociat preluarea a 12.600 de metri pătraţi de spaţii comerciale în clădirile sale, de către chiriaşi precum Microsoft, Cegedim, Nielsen şi alţii, ajungând la un total de 30.000 de metri pătraţi închiriaţi în acest an”, se arată în raportul publicat de Globalworth.

Ziarul Financiar a scris la sfârşitul lunii iunie că în imobilul Globalworth Plaza se va muta gigantul american Microsoft. Compania de rezervări turistice online Amoma îşi va muta până la finalul acestui an sediul din Bucureşti într-un spaţiu cu o suprafaţă de aproximativ 2.300 de metri pătraţi din Globalworth Plaza (fostul Nusco Tower) şi a rezervat încă un etaj pentru dezvoltarea ulterioară a echipei.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?