Să nu credeţi, domnule preşedinte, că războiul ăsta se termină. (…) Toţi călăii ăştia vor răspunde în faţa legii, a spus secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu miercuri seară la lansarea volumului “Blog’n Roll”, “Războiul lui Onoda” semnat de fostul premier Adrian Năstase, eveniment care a avut loc la Fundația Europeană Titulescu.

“Adrian Năstase a fost un exemplu, a fost omul de stat, omul politic, omul de cultură executat de un sistem absolut odios. (…) Pentru că s-a putut cu omul de stat Adrian Năstase, care negociase pentru noi cu NATO, UE, Tratatul NATO, alte tratate internaţionale, au executat apoi toate elitele politice, culturale, economice, profesori. (…) Noi suntem într-un război continuu cu acest sistem toxic care nu se predă. (…) Am văzut cu ochii mei ce înseamnă un proces bolşevic al unui om de stat. Am văzut cum în sală sunt călcaţi în picioare sute de martori, cum sunt umiliţi cei din familie, cum sunt umiliţi avocaţi. Am şi fost dat afară din sala de instanţă de judecătorul Ionuţ Matei pe motiv că privirea mea sfidează onorata instanţă. Şi jurnaliştii din sală erau sideraţi. (…) Cartea asta este scrisă cu foarte multe lacrimi din partea noastră. Nu ştiu dacă Adrian Năstase a plâns în perioada aia, dar noi am plâns foarte mult, unii de umilinţă, alţii de furie. Pe vremea aceea sistemul nu mi-a permis nici măcar să-i fac o vizită la penitenciar şi a trebuit ca familia să renunţe la o vizită. În perioada aceea erau voci în Europa siderate, considerau că este halucinant ce se întâmplă la noi. (…) Este ţara în care imposibilul s-a produs. (…) Să nu credeţi, domnule preşedinte, că războiul ăsta se termină. (…) Toţi călăii ăştia vor răspunde în faţa legii”, a afirmat Codrin Ştefănescu.

Codrin Stefanescu, secretar general adjunct al PSD, paraseste, marti, 16 ianuarie 2018, sediul central al PSD din Bucuresti dupa ce a participat la sedinta Consiliului Executiv national al Partidului Social Democrat (CExN al PSD), care s-a intrunit pentru a nominaliza noul candidat pentru functia de premier dupa demisia prim-ministrului Mihai Tudose. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

“Este un jurnal de front, este de fapt o modalitate prin care am vrut doar să mă ţin eu însumi la curent cu ceea ce se întâmplă cu mine, dar şi cu cei din afară. (…) Eram acuzat că scriu pe un calculator în celulă, în realitate scriam de mână, dădeam textele avocatului care venea să mă vadă. (…) Rămân prizonier al hârtiei, al cărţii scrise pe hârtie şi de aceea am dorit să pun în acest volum articolele scrise în 2014 – 2015, o perioadă mai delicată din multe puncte de vedere. Din anumite experienţe poţi să tragi mai multe învăţăminte decât ceea ce-ţi povestesc alţii. Eu am învăţat foarte multe lucruri din ceea ce s-a întâmplat. (…) Recitind acum acele pagini, îmi dau seama că au fost şi lucruri bune care s-au întâmplat. Mi-am redescoperit familia. În momentele cele mai grele familia este cea mai importantă. Şi prietenii”, a afirmat Adrian Năstase.

El a explicat de ce a dat acest titlu volumului său, Hiroo Onoda fiind un ofiţer al armatei imperiale japoneze care a rămas “în tranşee” la postul său dintr-o junglă a unei insule din Filipine timp de 29 de ani, refuzând să creadă că al Doilea Război Mondial se încheiase şi şi-a dus mai departe propriul război. Onoda a murit în 2014 în Japonia, la vârsta de 91 de ani.

“Chiar dacă uneori pare că războiul s-a încheiat, el de fapt continuă, pacea nu este întotdeauna cea pe care o aşteptăm, ea poate să genereze noi războaie, şi atunci trebuie să fim conştienţi că rămânerea în tranşee reprezintă chiar viaţa noastră, care este o permanentă luptă. De aici metafora pe care am gândit-o pentru acest volum. (…) Am auzit deseori opţiunea de a alege răul cel mai mic. E adevărat, dar nu cu riscul de a crea haosul cel mai mare, pentru că asta este de fapt ceea ce s-a întâmplat într-o perioadă de 10 ani”, a spus autorul.

Adrian Năstase a completat cu un mesaj pentru cititori: “Să aibă o lacrimă la unul dintre ochi iar cu celălalt să se uite spre viitor”.

Cartea este expresia suferinţei unui om care a trecut mai întâi printr-o formidabilă carieră începută în cercetare, după ce a terminat spectaculos facultatea şi care a lăsat “o moştenire uriaşă” României – integrarea în UE, NATO, tratatele internaţionale, a subliniat jurnalistul Sorin Roşca Stănescu în prezentarea sa.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?