Am solicitat oficial președintelui Comisiei de Apărare din Senatul României, domnul Marius-Lucian Obreja, crearea unei subcomisii care să aibă drept misiune lămurirea semnelelor de întrebare care în ultimul timp au fost puse în spațiul public privind cazul Colectiv, afirmă senatorul ALDE, Dian Popescu, într-o declarație transmisă FLUX 24.

Această subcomisie nu are drept scop dublarea sau sabotarea anchetelor pe care organele abilitate le fac, ci de a verifica dacă instituțiile publice a căror activitate este în atenția Comisiei de Apărare și-au făcut sau nu datoria. Tragedia din #Colectiv a produs deja 63 de victime și este obligația noastră ca aleși ai poporului să investigăm circumstanțele și, mai ales, cauzele acestei cumplite tragedii, a doua ca mărime în istoria recentă a României după accidentul aviatic de la Balotești, afirmă senatorul.

Dian Popescu își justifică demersul deoarece  în spațiul public au apărut mai multe controverse privind drama din #Colectiv, iar obligația noastră față de cei care ne-au ales este să contribuim la aflarea adevărului.

De asemenea, în spiritul transparenței totale, solicit ca toate audierile în cadrul Subcomisiei să poată fi transmise în direct de posturile de televiziune interesate sau de siteurile de știri care consideră acest subiect de interes public, mai afirmă senatorul.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?