spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeComisia Europeană acoperă scandalul Selmayr

Comisia Europeană acoperă scandalul Selmayr

-

Comisia Europeană a rămas indiferentă miercuri la apelul la demisie lansat cu o zi înainte de eurodeputaţi împotriva lui Martin Selmayr, „mâna dreaptă” a lui Jean-Claude Juncker, numit în condiţii controversate la vârful administraţiei europene, informează AFP și Agerpres.

Într-un amendament aprobat cu o largă majoritate, europarlamentarii au cerut „demisia imediată” a lui Selmayr din funcţia de secretar general al Comisiei şi au cerut „organizarea unui concurs echitabil, total transparent şi deschis pentru acest post”.

- Advertisement -

Ca reacţie, Comisia s-a limitat miercuri să amintească poziţia sa în acest caz. „Numirea secretarului general a fost făcută în deplină respectare a tuturor regulilor pertinente, iar preşedintele, precum şi colegii, au deplină încredere în el”, a explicat executivul european. „El are experienţă, precum şi calificările necesare pentru a-şi îndeplini sarcinile de foarte mare răspundere”, a adăugat el.

Juncker şi Selmayr aparţin amândoi familiei politice a Partidului Popular European (dreapta), majoritar în Parlament şi din care o parte s-a pronunţat prin urmare în favoarea acestui amendament. Comisia este, cu toate acestea, liberă să-l ignore.

- Advertisement -

Europarlamentarii i-au cerut deja executivului european, în aprilie 2018, să „reevalueze” promovarea funcţionarului german, comparată cu o „lovitură de forţă”. Însă la acea dată ei nu au cerut demisia lui Selmayr.

Numirea fostului şef de cabinet al lui Juncker în fruntea administraţiei europene este ţinta a numeroase critici, inclusiv din partea mediatoarei UE, Emily O’Reilly, care a declanşat o anchetă în acest caz.

Germanul Martin Selmayr a fost promovat la 21 februarie 2018 în funcţia de secretar general, postul cel mai înalt în administraţia Comisiei Europene şi pentru care nu a fost anunţat niciun concurs.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img