spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomieComertCondamnat pentru corupție, concernul belgian DEME vrea o halcă din Rompetrol

Condamnat pentru corupție, concernul belgian DEME vrea o halcă din Rompetrol

-

Justiția elvețiană a condamnat DEME pentru corupție într-un caz de contracte gigantice cu Nigeria. DEME a trebuit să restitutie statului elvețian aproximativ 35 de milioane de euro și să plătească în plus o amendă de un milion de franci elvețieni, anunța ziarul belgian L’echo pe 2 iunie anul trecut. Concernul Deme se află în prezent în discuții pentru un contract în România cu Rompetrol, pentru o serie de activități la Rafinăria Vega din Ploiești, scrie România Liberă.

Compania din Antwerp, DEME – lăudată în aprilie 2016 ca fiind cel mai atractiv angajator din Belgia și încoronată drept „Compania anului” în 2015 –  a fost nevoită să dea explicații prin sălile de judecată elvețiene.

- Advertisement -

DEME este o companie foarte importantă în Belgia. Atunci când în 2009 Majestatea Sa, Regele Albert al Belgiei vizita România reprezentanții companiei DEME erau printre cei care făceau parte din delegația care venea în țara noastră. Și nu a fost doar o simplă vizită.  Delegația belgiană a fost invitată în România de președintele de atunci Traian Băsescu, context în care s-au semnat mai multe parteneriate cu instituții publice și oameni de afaceri români, subliniază Rl.

În prezent sursele ”României libere” spun că grupul Deme se află în discuții avansate cu Rompetrol pentru a încheia un contract având ca obiect mai multe lucrări la Rafinăria Vega din Ploiești. Mai concret, oficialii celor două companii discută detaliile înțelegerii, au comunicat sursele ziarului. Dacă cele două părți se vor înțelege contractul ar urma să se încheie între Rompetrol Rafinare, unde este acționar și Statul român și una din firmele grupului Deme. Potrivit datelor deținute de Rl, grupul Rompetrol caută soluții încă din 2013 pentru a rezolva problema depozitelor de deșeuri neconforme.

- Advertisement -

”România liberă” a luat legătura și cu reprezentanții Rompetrol pentru a verifica dacă discuțiile cu Deme s-au finalizat cu încheierea contractului însă până la închiderea ediției nu am primit niciun răspuns.

Revenind la dosarul de corupție, L’echo arăta că procurorul elvețian susține că este vorba despre un caz de corupție, cu jocuri de milioane de euro. În plus față de companie, doi foști directori erau, de asemenea, în boxa acuzaților, precum și un intermediar elvețian, care a stabilit tranzacțiile în numele DEME prin Insulele Virgine Britanice, arată cei de la L’echo.

Dosarul din Elveția s-a construit în jurul companiei Bonny Channel, o companie prin care DEME lucrează din 2005 cu autorități portuare din Nigeria pentru a deraia râul și Canalul Bonny din Nigeria. Conform documentelor instanțelor elvețiene, aceste tranzacții între 2005 și 2013 au permis DEME să înregistreze cifra de afaceri de 604 milioane.

Dar, în 2011, autoritățile elvețiene de combatere a spălării banilor analizează contractele și se întreabă despre un cont cu Credit Suisse prin care circulă plățile suspecte.

O investigație a autorităților din Țara Cantoanelor descoperă un circuit financiar prin care DEME este instalat în paradisuri fiscale. Doi directori DEME au înființat un birou elvețian prin intermediul unei filiale cipriote, Dredging International Services Cipru. Acest birou din Geneva, Driancourt & Cie, urma să acționeze ca „agent plătitor” pentru orice plăți către Nigeria. Suspiciunile autorităților elvețiene au fost că offshore-urile din Cipru au fost înființate pentru a plăti mai ușor comisioane în Nigeria.

Trei cutii poștale legate de biroul de la Geneva au fost găsite în Insulele Virgine Britanice. Ei au servit ca intermediare între DEME și Nigeria. Aceste trei companii ”exotice” au avut un cont bancar la Credit Suisse și la EFG Bank.

La 28 august 2015, biroul elvețian a fost sancționat de autoritatea de reglementare elvețiană. El a fost condamnat la închidere cu efect imediat. DEME a fost condamnată la o amendă de 1 milion de franci elvețieni și o obligație de a restitui statului elvețian 36,7 milioane CHF (34,6 milioane euro).

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img