Cele două Camere parlamentare ale Congresului Statelor Unite, dominate de republicani, ar putea bloca acordul marilor puteri cu Teheranul pe tema controversatului program nuclear iranian, oficiali din Senat semnalând deja amânarea dezbaterilor privind atenuarea sancţiunilor, transmite Mediafax.

Senatorul Robert Corker, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Senatul SUA, a declarat marţi după-amiază că dezbaterile privind atenuarea sancţiunilor impuse Iranului va avea loc abia în toamnă. “În Senat nu va exista niciun vot pe tema Iranului până în septembrie”, a explicat Corker.

Administraţia preşedintelui democrat Barack Obama a salutat acordul marilor puteri cu Iranul, anunţând că sancţiunile vor fi anulate gradual. “Acest acord demonstrează că diplomaţia americană poate realiza schimbări reale, semnificative, schimbări care vor face Statele Unite şi lumea mai sigure”, a declarat Obama.

Naţiunile Unite au cerut anularea imediată a sancţiunilor impuse Teheranului.

Israelul, un aliat strategic al Statelor Unite, a condamnat vehement acordul cu Iranul, avertizând că este periclitată pacea globală şi semnalând că va face toate eforturile diplomatice pentru a bloca aplicarea documentului. “Mă voi referi mai târziu la detaliile acordului, acum pot spune atât: acesta este rezultatul când se vrea un acord cu orice preţ. Din informările iniţiale, pot trage concluzia că acordul este o eroare istorică”, a reacţionat premierul Benjamin Netanyahu.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a dat asigurări că Israelul este în siguranţă şi că Iranul nu va putea fabrica arme atomice.

Jeb Bush, înscris în cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Republican la preşedinţia Statelor Unite, a condamnat acordul dintre marile puteri şi Teheran pe tema programului nuclear iranian, considerând că este “periculos” şi că are o perspectivă pe termen scurt. “Acordul cu Iranul este periculos, are deficienţe profunde”, a declarat Jeb Bush. “Perspectivele vizate de acest acord sunt pe termen scurt”, a atras atenţia politicianul republican. “Poporul iranian, Orientul Mijlociu, Israelul, America şi întreaga lume merită mai mult decât un acord care consolidează controlul asupra puterii exercitat de clericii revoluţionari violenţi care conduc la Teheran cu un pumn de fier”, a declarat fostul guvernator al statului Florida.

Politicienii republicani, majoritari în ambele Camere ale Congresului SUA, se opun acordului cu Teheranul, existând şanse mari să blocheze documentul.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?