Veniturile fiscale anticipate prin bugetul pe 2015 sunt supraevaluate cu 2,35 miliarde lei (0,33% din PIB), estimează Consiliul Fiscal, care are rezerve, totodată, bazându-se şi pe experienţa anilor trecuţi, că investiţiile vor înregistra o creştere apropiată de cea bugetată, de 8,6 miliarde lei, transmite Mediafax.
La nivel agregat, veniturile fiscale apar ca fiind potenţial supraevaluate cu circa 2,35 miliarde de lei (0,33% din PIB), în condiţiile în care MFP ia probabil în calcul în proiecţia de venituri un impact favorabil din partea unei îmbunătăţiri a gradului de colectare a veniturilor. Consiliul fiscal reiterează însă opinia sa anterioară conform căreia câştigurile din măsurile de îmbunătăţire a colectării sunt imposibil de evaluat ex ante (înainte de eveniment, n.r.) şi că o abordare prudentă, de altfel cerută în mod expres de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, impune luarea în calcul doar ex post a unor eventuale asemenea plusuri de venituri”, arată CF, într-o opinie privind bugetul de stat, bugetul de asigurări sociale pentru 2015 şi strategia fiscal – bugetară 2015-2017.

Consiliul Fiscal se aşteaptă la venituri mai mici, faţă de proiecţia Finanţelor, cu 630 milioane de lei la TVA, cu 550 milioane lei pentru impozitele şi taxele pe proprietate, 420 milioane lei pentru contribuţiile sociale, 300 de milioane de lei pentru impozitul pe profit şi 280 milioane lei pentru impozitul pe venit şi salarii.

În privinţa cheltuielilor, CF şi-a manifestat rezervele, săptămâna trecută, în opinia preliminară, cu privire la evoluţiile proiectate ale agregatelor de cheltuieli cu bunuri şi servicii, cheltuieli de personal şi cheltuieli de asistenţă socială, însă în urma informaţiilor suplimentare primite şi le-a retras pe cele privitoare la ultimele două categorii.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?