Primul articol publicat de Rise Project face referire la directorul comercial şi o apropiată a lui Petre Pitiş, Nicoleta Pene, cea care ar fi ascuns valiza diplomat şi ale cărei informaţii din birou se regăsesc în hard-ul negru intrat în posesia jurnaliştilor, transmite Mediafax.

Rise Project scrie că hard-ul negru în care a fost salvat tot conţinutul de 63,39 GB aparţine Nicoletei Pene, directorul comercial al Tel Drum şi “mâna dreaptă” a lui Petre Pitiş, directorul general al Tel Drum

Un angajat al companiei povesteşte că Nicoleta Pene ar fi venit în Tel Drum „ca un nimeni” şi a avut o ascensiune „de domeniul fantasticului”, ca apoi să ajungă să „taie şi spânzure”.

Ea se ocupa de contabilitatea tuturor firmelor din grupare, controla nu doar intrările şi ieşirile de bani din Tel Drum, ci şi din afacerile fiului sau finului lui Liviu Dragnea (Zooveg, InterFrigo, Romcip – Ferma Salcia, Agrotrust).

Directorul comercial Tel Drum, Nicoleta Pene, se ocupa şi de rezervări, facturi sau de bilete. Potrivit documentelor din valiză, cum ar fi unele chitanţe din iulie 2016, cuplurile Pitiş şi Pene au petrecut împreună un weekend la un hotel din Mamaia. Tot în valiză au fost găsite şi bonuri de cumpărături adunate în plic, totalizând 35.000 de euro daţi într-un singur weekend de shopping la Viena, între 25-27 noiembrie 2010.

Pene este cunoscută şi ca o apropiată a lui Petre Pitiş. De altfel, printre pozele personale ale acesteia apar şi selfie-uri ale directorului general al Tel Drum. Cei doi îşi trimiteau zeci de imagini pe care corespondenţa lor le-a stocat în telefonul Nicoletei Pene şi de aici în backup-ul din calculator.

Documentele găsite în valiza respectivă mai arată, potrivit sursei citate, şi “un obicei de familie, tradiţional în grupare, care conectează periodic generaţia următoare la conductele cu bani. (…) Donaţia şi împrumutul, metode relativ facile de a transfera bani, sunt practici recurente la oamenii Tel Drum”.

Jurnaliştii notează că, anul trecut, Karina Pitiş, fiica în vârstă de 25 de ani a managerului Petre Pitiş, avea nevoie de aproape un milion de lire sterline având în vedere că lucrează în Londra, la un birou de arhitectură. Un draft de contract de împrumut din calculatorul directoarei Nicoleta Pene, datat 3 iulie 2017, arată că banii ar proveni de la sora mai mare, Teodora Pitiş, în vârstă de 27 de ani. În total, 5,3 milioane de lei ar fi urmat să plece din contul Teodorei în cel al Karinei din Londra. Plata urma să fie făcută în maximum trei zile, altfel contractul de împrumut era automat desfiinţat. O sumă comparabilă, 5,2 milioane de lei, fusese transferată cu un an în urmă, în iulie 2016, de către Petre Pitiş către fiica cea mare, Teodora. El a menţionat la detalii “plată personală”.

Rise Project mai scrie că valiza diplomat cu toate informaţiile ar fi fost ascunsă de Nicoleta Pene. Directoarea comercială a Tel Drum a adus-o în companie şi pe sora ei, Florentina Biolan, “ocupată cu modellingul şi cu o intrigă amoroasă în Mexic”. Soţul Nicoletei Pene, Ionuţ Dacian Pene, a fost director de mecanizare în Tel Drum până în 2014, iar apoi s-a angajat la RAR Teleorman. Ulterior, a fost angajat la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, fiind pus şef regional pe şase judeţe, respectiv Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova şi Teleorman.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?