spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăArmataCoreea de Nord a lansat o rachetă balistică: AR FI FOST UN...

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică: AR FI FOST UN EȘEC, susține Coreea de Sud

-

Coreea de Nord a lansat sâmbătă o rachetă balistică dintr-o zonă la nord de capitala Phenian, afirmă statul-major interarme din Coreea de Sud, într-un comunicat citat de Yonhap.

Militarii sud-coreeni analizează tipul și distanța parcursă de rachetă.

- Advertisement -

UPDATE: Militarii sud-coreeni afirmă că a fost un test nereușit. Lansarea a fost efectuată înspre nord-est, la ora locală 5.30 (23.30 ora României), din provincia nord-coreeană Pyeongan de Sud.

Oficiali americani afirmă că Statele Unite au urmărit lansarea și încearcă să determine tipul de rachetă, transmite Reuters. Tirul a fost efectuat de pe un dispozitiv terestru și nu prezintă nicio particularitate, a declarat agenției France Presse un responsabil din domeniul apărării Statelor Unite, sub rezerva anonimatului.

- Advertisement -

Evenimentul s-a produs la numai câteva ore după ce Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit la nivel ministerial, iar secretarul de stat american Rex Tillerson a cerut tuturor statelor membre ale organizației să sporească presiunile asupra Coreei de Nord pentru a pune capăt programelor acestei țări de înarmare nucleară și cu rachete. „Amenințarea unui atac nuclear nord-coreean la Tokyo sau Seul este reală. Și probabil este doar o chestiune de timp până când Coreea de Nord dezvoltă capacitatea de a lovi Statele Unite continentale. A nu acționa acum asupra celei mai presante probleme de securitate din lume poate duce la consecințe catastrofale”, a avertizat el.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img