spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăArmataCoreea de Sud cere SUA să evite escaladarea conflictului cu Coreea de...

Coreea de Sud cere SUA să evite escaladarea conflictului cu Coreea de Nord

-

Șefa diplomației sud-coreene, Kang Kyung-Wha, a apreciat luni, la Washington, că Statele Unite trebuie să evite escaladarea conflictului cu Coreea de Nord, informează AFP. Ea a avertizat că este foarte probabil ca Phenianul să recurgă la noi provocări.

Kang a insistat, într-un discurs la Centrul de Studii Strategice și Internaționale, că „nu se poate să fie din nou război”, iar SUA și Coreea de Sud trebuie să poată gestiona situația.

- Advertisement -

Ministrul de externe sud-coreean a recunoscut că Phenianul a făcut progrese mai rapide decât se aștepta în dezvoltarea unei arme nucleare. Regimul condus de Kim Jong-Un trebuie să își schimbe atitudinea, iar primul pas ar fi să pună capăt provocărilor, a adăugat Kang.

Coreea de Nord a lansat anul acesta mai multe rachete, inclusiv pe deasupra Japoniei, iar pe 3 septembrie a efectuat cel de-al șaselea test nuclear. Vinerea trecută, președintele Kim a anunțat că următorul pas în programul său de înarmare va fi detonarea unei bombe cu hidrogen în Pacific.

- Advertisement -

Schimbul de insulte și amenințări între Washington și Phenian s-a intensificat după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat în Adunarea Generală a ONU că va distruge total Coreea de Nord dacă va fi pus în situația de a-și apăra țara sau aliații — Coreea de Sud și Japonia.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img