“Rareş Bogdan era roşu la faţă. Cum să îmi dea mie lecţii de anticorupţie? Mânâncă şi bea pe gratis la unele restaurante şi pot întări cu poze. Chiar mă deranjează”, a susţinut miercuri seară la România Tv jurnalistul Ion Cristoiu după difuzarea unei prime părţi din interviul realizat la Belgrad cu Sebastian Ghiţă şi criticile ulterioare ale realizatorului Realitatea Tv.

DE LA MINUTUL 12 DECLARAŢIILE LUI CRISTOIU:

Rareş Bogdan a reacţionat la declaraţiile lui Cristoiu:

Cât despre maestrul Cristoiu, care vorbește despre minunatele mese de prânz luate cu mine, pe vremea când făceam împreună emisiuni la Realitatea TV, o perioadă foarte frumoasă de altfel, nu pot decât să zâmbesc și să mă întreb ce l-a deranjat cu adevărat pe maestrul Cristoiu atât de mult încât să vorbească împotriva unui om căruia i-a semnat inclusiv o prefață de carte. Nu am să-l atac pe domnul Cristoiu și nu am sa vorbesc despre mesele de prânz luate cu domnia sa la restaurantul/cafeneaua soției mele sau la restaurante ale prietenilor mei, unde îl invit în orice zi pentru a dialoga pe modelul Capșa, Nestor sau Oteleșanu, adică 3 dintre locurile de referință unde se întâlneau jurnaliștii, artiștii, influenceri ai perioadei interbelice, a declarat Rareș Bogdan conform Ştiri pe Surse.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?