Criza fara precedent a refugiatilor pune in garda Organizatia Mondiala a Sanatatii. Riscul ca acestia sa se imbolnaveasca este urias, in conditiile in care stau ingramaditi in mijloace de transport si prin gari, fara posibilitatea de a se spala, transmit Știrile Pro Tv.

Deja doua cazuri de poliomielita au aparut in Ucraina, o alta tara aflata la granita cu Romania, in care sunt mari probleme in urma conflictelor cu separatistii. Pe plan intern, ministrul Sanatatii se teme ca aceasta boala eradicata de aproape 30 de ani ar putea reaparea pentru ca multi parinti refuza sa-si vaccineze copiii.

Organizatia Mondiala a Sanatatii tragea un semnal de alarma inca de anul trecut, cand in Siria au aparut mai multe focare de poliomielita. Ingrijorarea este cu atat mai mare acum, cu cat mii de refugiati ajung zilnic in Europa. Ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, anunta deja primele masuri.

“In Siria se consemneaza in prezent multe cazuri de poliomielita. Asa ca va fi necesara investigarea starii de sanatate a imigrantilor“, a declarat Banicioiu.

Pentru noi ca Organizatie Mondiala a Sanatatii este o urgenta grava. Eram pe cale de a controla, de a elimina si a eradica poliomielita in lume“, a declarat Victor Olschawski, presedinte OMS Romania.

Pericolul poliomielitei nu vine insa numai de la sirieni. Doua cazuri care nu au legatura cu refugiatii au fost inregistrate in Ucraina, foarte aproape de granita cu Romania, la doi copii, unul de 4, altul de nici un an. Reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii spun ca riscul de reaparitie a bolii in Romania exista, chiar daca este scazut.

Este posibil sa apara noi cazuri si eventual chiar si o epidemie. Debuteaza ca o boala minora, entrocolita si apoi apare forma majora, care este forma paralitica a bolii“, spune Simin Florescu, medic primar de boli infectioase.

Schema de vaccinare recomanda ca primele doze sa fie administrate nou nascutilor la 2,4 si 11 luni, iar rapelul sa fie facut copiilor si la 6 ani si la 8 ani.

Specialistii spun ca in Romania nu a mai fost depistat niciun caz de poliomielita din 1996, asta pentru ca mai bine de 95% din populatie era vaccinata, asa cum recomanda si Organizatia Mondiala a Sanatatii. In ultimii ani, tot mai multi copii raman nevaccinati, iar acum procentul a scazut la 85%.

Asadar autoritatile recomanda vaccinarea. Cu atat mai mult cu cat in urmatoarea perioada Romania se pregateste sa primeasca in centrele amenajate in jur de 1700 de refugiati.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?