Arhiepiscopia Bucureştilor a transmis vineri, în legătură cu stabilirea domiciliului lui Valentin Dragnea în casa parohială a bisericii Sfântul Elefterie – Nou, că fiul liderului PSD urmează să se căsătorească cu fiica preotului, iar acesta a făcut demersuri legale astfel încât viitorul său ginere şi-a stabilit domiciliul în casa parohială, cu scopul de a se oficia căsătoria sa civilă în Bucureşti, fără a solicita acordul parohiei şi fără a înştiinţa Centrul eparhial, transmite news.ro.

Potrivit Arhiepiscopiei Bucureştilor, casele parohiale sunt folosite în special de preoţii slujitori ai parohiilor respective şi de familiile lor (potrivit Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 48, alin. 1), iar preotul Dionis Tătulescu, cleric al Parohiei Sfântul Elefterie – Nou, cu acordul parohiei şi al Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, locuieşte în casa parohială din strada Dr. Mihail Obedenaru Gheorghiade, nr. 1, împreună cu familia sa (soţia şi cele două fiice ale sale).

Arhiepiscopia Bucureştilor precizează că una dintre fiicele preotului Dionis Tătulescu urmează să se căsătorească în luna august cu Valentin Dragnea, fiul liderului PSD, iar în aces sens preotul Dionis Tătulescu a făcut demersurile legale astfel încât viitorul său ginere şi-a stabilit domiciliul în casa parohială, cu scopul de a se oficia căsătoria sa civilă în Bucureşti.

„Fără a solicita acordul Parohiei Sfântul Elefterie – Nou şi fără a înştiinţa Centrul eparhial, preotul Dionis Tătulescu a realizat demersurile legale, astfel încât viitorul său ginere, domnul Valentin Dragnea, şi-a stabilit domiciliul în casa parohială de la adresa menţionată, cu scopul de a se oficia căsătoria sa civilă în Municipiul Bucureşti”, arată Arhiepiscopia Bucureştilor .

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2018 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?