spot_img
6.9 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăDezvaluiriCum mută Ungaria în scandalul gazelor din Marea Neagră

Cum mută Ungaria în scandalul gazelor din Marea Neagră

-

La finele anului 2019 va fi disponibilă infrastuctura care va face posibilă transportul de gaze naturale dinspre Croaţia spre Ungaria, motiv pentru care cele două ţări se vor adresa Comisiei Europene, ca în eventualitatea unui contract de achiziţie de gaze naturale, tarifele de transport să poată fi stabilite – a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, după o întâlnire de lucru avută cu ministrul croat al Mediului şi Energiei, Tomislav Coric, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Ministrul ungar de externe a subliniat că interesul Ungariei este ca în perioada de după 2020, după ce expiră acordul actual cu Rusia privind achiziţia de gaze naturale pe termen lung, Budapesta să aibă la dispoziţie cât mai multe surse de unde să poată cumpăra gaze. Faţă de situaţia actuală există două alternative care par reale: gazul extras din Marea Neagră de către Exxon Mobile şi OMV Petrom, din apele teritoriale ale României şi cealaltă este
achiziţia de gaze de la terminalul LNG (terminal pentru gaz natural lichefiat) aflat în construcţie pe insula croată Krk.

- Advertisement -

Szijjártó a adăugat că terminalul LNG cu o capacitate de 2,6 miliarde de metri cubi ar reprezenta o nouă resursă importantă pentru alimentarea cu gaze naturale a Ungariei. Un acord în acest sens ar face posibilă aprovizionarea Ungariei cu 1,7 miliarde de metri cubi anual.

Deţinătorul portofoliului Comerţ Exterior a mai afirmat că pentru Ungaria asigurarea necesarului de gaze naturale are oimportanţă strategică pentru economie, pentru strategia naţională, respectiv pentru securitatea naţională. Din acest motiv, Budapesta este interesată în a avea cât mai multe surse pentru achiziţia de gaze naturale, respectiv de construcţia terminalului LNG pe insula Krk, pentru ca societăţile comerciale de gaz să poată cumpăra de
acolo.

- Advertisement -

 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img