Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, să menţină interdicţia impusă lui Gheorghe Burnei de a profesa într-un spital din sistemul public de sănătate, decizia fiind definitivă. Anterior, Tribunalul hotărâse ca medicul să poată reveni la o unitate medicală a statului.

“Respinge cererea de modificare a conţinutului măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul BURNEI GHEORGHE. Menţine interdicţia impusă inculpatului de a nu exercita profesia sau de a nu desfăşura activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta în Spitalul Clinic de Urgenţe de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, a decis admiterea solicitării de exercitare a profesiei făcută de Gheorghe Burnei. Judecătorii şi-au motivat decizia precizând că “necesitatea ocrotirii opiniei publice nu mai este actuală”. Deşi decizia nu era definitivă, a stârnit reacţii negative din partea medicilor din Secţia de Ortopedie a Spitalului “Marie Curie”. Doctorii au trimis o scrisoare în care spun că refuză în orice fel colaborarea cu medicul Gheorghe Burnei, ameninţând cu demisia sau chiar greva

Ulterior, medicul Gheorghe Burnei a transmis, printr-o scrisoare deschisă, că este nedumerit de reacţia doctorilor de la Marie Curie care au redactat un memorandum împotriva revenirii lui, precizând că i-a ajutat pe toţi, inclusiv prin intervenţii la minister pentru scoaterea la concurs a posturilor.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?