Liderul USRDan Barna, a susținut recent că ”România are nevoie de un preşedinte full-time” și a promis că el va fi acel președinte. Statisticile din Parlament îl contrazic însă și arată că, în calitatea sa de ales, Barna a lucrat mai degrabă în regim ”part-time”, transmite b1.ro.

Concret, în cei aproape trei ani ai mandatului său de deputat, adică din februarie 2017 până în prezent, prezidențiabilul a lipsit de la 2.349 de voturi, din cele 5.230 care au fost programate în Legislativ, notează evz.ro. Adică a fost absent la 45% din voturi.

Iar pe lângă numărul mare de absențe, Barna a lispit din Parlament în momente cruciale pentru Opoziție. Printre acestea, stabilirea programului moțiunii de cenzură, votarea hotărârii pentru referendumul pe justiție sau a moțiunea împotriva lui Tudorel Toader.  Asta nu l-a împiedicat însă să își asume succesele opoziției la care el nu a contribuit cu nimic. 
Înainte de deplasarea în Spania, Barna a mers în Statele Unite, ocazie cu care a ratat 18 voturi finale din Parlament. Iar înainte de acest moment, adică în perioada 2-11 septembrie, șeful USR a absentat de la 45 de voturi finale. 

Și în luna martie, Barna a lispit de la nu mai puțin de 30 de voturi, fiind absent iclusiv de la votul asupra moțiunii simple care îl viza pe ministrul de atunci al Justiției, Tudorel Toader. 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?