spot_img
14.1 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăAnalizeDe ce vrea Dan Voiculescu să beneficieze de recursul compensatoriu

De ce vrea Dan Voiculescu să beneficieze de recursul compensatoriu

-

Dan Voiculescu vrea să beneficieze şi el de recursul compensatoriu. Fostul senator susţine, într-o cerere adresată magistraţilor, că ar trebui să i se aplice legea care scade din pedeapsă şase zile la fiecare lună petrecută în detenţie în condiţii improprii.

Legea spune că perioada rămasă după eliberarea condiționată reprezintă o perioadă de supraveghere pentru persoana condamnată care a beneficiat de o astfel de măsură.

- Advertisement -

Dan Voiculescu a fost eliberat în vară, printr-o decizie definitivă luată la momentul respectiv de Tribunalul București. Magistrații au considerat că perioada executată și câștigată de Dan Voiculescu prin activitățile desfășurate în detenție – redactarea unor lucrări științifice, munca făcută în penitenciar – adică peste 1.400 de zile în acest caz, este suficientă. Pedeapsa totală era de peste 3.600 de zile. Restul – aproximativ 2.200 de zile – ar reprezenta perioadă de supraveghere.

În aceste condiţii, o eventuală aplicare a recursului compensatoriu ar reduce această perioadă de supraveghere. Asta, în condițiile în care legea a intrat în vigoare la 19 octombrie, așadar după eliberarea condiționată a lui Dan Voiculescu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img