spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeDeclarația Parlamentului Republicii Moldova privind retragerea trupelor ruse - o compensație pentru...

Declarația Parlamentului Republicii Moldova privind retragerea trupelor ruse – o compensație pentru votul mixt

-

Declarația Parlamentului Republicii Moldova referitoare la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării poate fi privită ca o compensație pentru adoptarea prevederilor controversate privind votul mixt, a declarat vineri pentru AGERPRES fostul consilier prezidențial Iulian Chifu.

„Am o rezervă. Această declarație s-a realizat a doua zi după ce Parlamentul Republicii Moldova a votat acea controversată prevedere privind votul mixt. E posibil ca această declarație să fi fost votată în compensație pentru a echilibra efectul pe care primul vot l-a provocat atât în raport cu societatea, divizând societatea, dar mai ales în raport cu organismele internaționale”, a afirmat Iulian Chifu.

- Advertisement -

Acesta a precizat însă că declarația vine să întărească „poziții anterioare afirmate la diferitele niveluri de către reprezentanții Republicii Moldova în diferitele epoci istorice”.

„Este un lucru pozitiv, mai ales că astăzi se împlinesc 25 de ani de la semnarea acordului Elțin — Snegur prin care practic am marcat formula de încetare a focului în regiunea separatistă. Este dreptul suveran al oricărui stat să decidă sau nu staționarea unor trupe străine pe teritoriul național. Mai mult, urmare a unei asemenea declarații, dacă cumva Federația Rusă nu retrage trupele, și mă refer aici strict la grupul operativ de trupe ruse staționat ilegal, nu la componenta de așa-numiți pacificatori, că și aici există un punct de vedere distinct, evident că acele trupe pot fi oricând considerate trupe de ocupație în baza acestei declarații a Parlamentului Republici Moldova și a unui refuz formal sau a unei întârzieri de punere în aplicare a solicitării Parlamentului de retragere a trupelor”, a mai spus fostul consilier prezidențial.

- Advertisement -

Chifu a menționat și un alt deziderat al reprezentanților Republicii Moldova care nu este prevăzut însă în declarația votată de Parlament.

„Mai există o componentă care nu se regăsește în această declarație, dar despre care Republica Moldova face vorbire cel puțin din 2009 — respectiv necesitatea retragerii trupelor de pacificatori, trupele așa-numite de menținere a păcii, care sunt și ele ruse și transformarea misiunii militare într-o misiune civilă sub egida Uniunii Europene. Și aici suntem în aceeași situație, în măsura în care o asemenea solicitare a statului gazdă, respectiv Republica Moldova, nu este respectată. Mai mult, cele două declarații, cea prezentă și declarațiile publice în legătură cu schimbarea statutului forțelor de menținere a păcii, vin într-un moment în care există o confirmare la Tiraspol în legătură cu faptul că trupele de menținere a păcii, așa-numite ruse, sunt de fapt cetățeni ruși recrutați pe loc în Transnistria sau chiar din Republica Moldova, cetățeni ruși. Această situație este inacceptabilă când vorbim de menținerea trupelor ruse pe teritoriul Republica Moldova și de transformare a reprezentanților uneia dintre părțile din conflict, ca să mergem stric la formula în care a fost definit conflictul, ca și mediatori sau forțe de menținere a păcii. Deci este un lucru inacceptabil”, a mai spus Iulian Chifu.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat vineri, cu votul a 61 de deputați, o declarație privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării, informează portalul Deschide.md, care amintește că la 21 iulie se împlinesc 25 de ani de la semnarea Acordului privind principiile reglementării pașnice și a conflictului armat din regiunea transnistreană.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img