Șefii de guvern din statele Grupului de la Vișegrad (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și Polonia) au convenit vineri la Praga să-și mențină poziția lor comună de respingere a propunerii de impunere a unor cote obligatorii de refugiați între statele Uniunii Europene, transmit agențiile AFP și EFE, conform Agerpres.

‘Am convenit că măsurile solidare trebuie să fie voluntare’, a declarat la o conferință de presă gazda reuniunii, premierul ceh Bohuslav Sobotka. El a menționat că Republica Cehă s-a angajat să accepte voluntar 1.500 de refugiați până în anul 2017 și nu va suplimenta acest număr, poziție împărtășită și de omologii săi din celelalte trei state ale Grupului de la Vișegrad.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico a subliniat că ‘introducerea unor mecanisme automate este inacceptabilă’, el criticând faptul că refugiații sunt lăsați să intre fără niciun control în spațiul Schengen, deși printre aceștia se numără și indivizi care ar putea avea legături cu organizații teroriste.

‘Nu putem ca de fiecare dată când vin noi refugiați să ne așezăm la masă pentru a-i repartiza prin cote. Trebuie să luăm măsuri mult mai ample pentru a soluționa cauzele problemei’, a subliniat șefa guvernului polonez, Ewa Kopacz. Ea a vorbit despre o ‘solidaritate responsabilă’ prin care ‘statele membre să ia o decizie suverană asupra implicării lor, conform capacităților fiecăreia, în ajutorarea celor care au nevoie’.

Cât despre premierul ungar, Viktor Orban, acesta a mulțumit Cehiei și Slovaciei pentru propunerea lor de a se crea un culoar prin care imigranții să ajungă în Germania, destinația preferată de cei mai mulți dintre aceștia. ‘Mulțumesc cehilor și slovacilor pentru acest culoar (…) Germania trebuie să le garanteze (refugiaților) o viză pentru ca să-i putem lăsa să plece‘, a spus șeful executivului maghiar.

Propunerea impunerii de cote obligatorii de refugiați a fost înaintată oficial din nou de cancelarul german Angela Merkel și de președintele francez Francois Hollande, deși acest principiu nu a putut fi adoptat la Consiliul European din luna iunie din cauza opoziției mai multor state, inclusiv a celor din Grupul de la Vișegrad.

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, va prezenta miercuri un nou plan de repartizare a refugiaților prin cote obligatorii, care conform surselor europene ar prevede relocarea a 120.000 de refugiați aflați în prezent în Italia, Grecia și Ungaria, în plus față de un prim grup de 40.000 despre care s-a convenit deja că va fi repartizat prin cote ‘voluntare’.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?