O demonstrație are loc marți seară începând cu ora 20.00, acasă la Ion Iliescu, în cartierul Primăverii,  de ziua de naștere a acestuia. Unul din organizatori, Alex Cârstea, a scris pe Facebook că sunt foarte mulți jandarmi.

 

509_n

Am venit peste Iliescu să-i urăm “de bine”. Ne-a aşteptat aici mare cordon de jandarmi, sunt mai mulţi jandarmi decât activişti, a precizat Cârstea pe facebook. Nucleul de demonstranți este același ca și la precedente proteste organizate de ziua de naștere a fostului președinte.  Este vorba de grupul care a organizat și protestele anti Roșia Montană și de susținere a votului în diasporă. La evenimentul anunțat pe Facebook și-au anunțat prezența 239 de persoane.

Clubul de la București a organizat, marți seară, la Ateneul Român, un concert în onoarea fostului președinte Ion Iliescu, care a împlinit vârsta de 85 de ani. Înaintea concertului, Ion Iliescu a declarat: “Mă simt bine mersi, ca de la trei ori 25”, potrivit Agerpres, citată de HotNews.ro. 

Alături de președintele de onoare al PSD se află numeroase personalități, ale vieții politice, academice, culturale, diplomatice, precum și vechi colaboratori ai acestuia și colegi de partid.
La intrarea în Ateneul Român, tenorul Pompei Hărăsteanu, acompaniat de mai multe persoane, i-au cântat fostului președinte ‘Mulți Ani Trăiască!’.

“La cei 85 de ani îi urez mulți ani înainte, sănătate, bucurii, familia să fie sănătoasă”, i-a transmis lui Ion Iliescu președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, care a spus că i-a trimis acestuia cadoul acasă.

Andrei Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase, a venit la concert însoțit de prietena sa.

“Tatăl meu nu este în țară. Dacă era, ar fi fost și el prezent. (…) Dl. Iliescu înseamnă pentru partid mai mult decât poate unii își dau seama”, a spus el.

Conform unor surse apropiate fostului președinte, Ion Iliescu a primit, în cursul zilei de marți, un buchet de trandafiri albi de la președintele Klaus Iohannis.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?