Deustche Welle: În Marea Britanie migranţi pakistanezi au violat ani la rând, în mod organizat, numeroşi copii, fete şi femei

În urma agresiunilor sexuale comise în masă, la Köln, în noaptea de revelion, de către refugiaţi arabi şi nord-africani, notam câteva propoziţii ilustrative, citând, în acest scop, din mărturiile şi rapoartele, iniţial puse sub obroc, din raţiuni de corectitudine politică, ale poliţiei locale.

Arătam de pildă că, la Köln, ‘un ins i-a apostrofat pe oamenii ordinii, declarând că el e „sirian”, iar ei au „obligaţia de a-l trata prieteneşte, căci a fost invitat de doamna Angela Merkel”. Altul şi-a rupt în faţa ochilor poliţiştilor sfidaţi documentele de refugiat, rânjind, căci, după cum s-a exprimat el, „nu-mi puteţi face nimic. Mâine îmi fac rost de alte acte”‘.

Scriam aceste rânduri într-un comentariu intitulat „Statul debusolat“. Potrivit căruia partea cea mai gravă a exceselor de Anul Nou ţin de capotarea statului german, de incapacitatea lui de a menţine situaţia sub control. Informaţiile pe care le furnizam laolaltă cu comentariul meu n-au convenit oştirii mancurtizate de ideologii corectitudinii politice. M-am văzut înfierat de progresişti fanatici.

Nu e prima dată că articularea, fără menajamente, a realităţii, îi oripilează pe unii şi îi determină să-i denunţe ca pe vremuri, la Securitate, pe jurnaliştii care depun eforturi să n-o escamoteze, fără să dea apă la moara extremismului. A rosti deschis şi onest adevărul despre fundalul şi originile culturale ale misoginismului manifestat în barbaria atacurilor “arabo-nordafricane” asupra femeilor din Köln ar viola, chipurile, “deontologia jurnalistică” mi s-a reproşat, vai, textual. Şi ar instiga „la ură”. So be it.

Ideologii corectitudinii politice şi cozile lor de topor s-au regrupat, de altfel, rapid. Unii au recurs la conspiraţionisme şi au declarat că molestările din Köln ar fi fost, organizate, sic, “de extremişti anti-imigraţie” spre a o pune pe Angela Merkel într-o situaţie rea. Alte voci, în special din tabăra stângismului feminist, au avertizat împotriva speculării revoltei contra încălcării drepturilor femeii ca platformă de condamnare a musulmanilor. Căci s-ar ridica mingea la fileul fasciştilor.

În fapt, e invers. Tabuizările îi ajută pe extremişti. Pare însă că, în faţa ideologilor stângii pure şi dure, drepturile femeilor, numai bune de utilizat odinioară ca armă de închis gura purtătorilor de concepţii conservatoare, s-au transformat în achiziţii dispensabile. Sau chiar jenante. Şi-au pierdut vigoarea în faţa imperativului de a trece sub tăcere crimele comise de migranţi.

Şi au ajuns la fel de manipulabile şi utilizabile într-un sens util doctrinarilor corectitudinii politice pe cât de elastică a devenit, de câteva decenii încoace, după Auschwitz, interdicţia, o vreme, sacrosanctă, a antisemitismului. Ascuns, frecvent, sub faldurile antisionismului.

Reluat de The Spectator, ziarul suedez Aftonbladet afirmă că ar fi, chipurile, o „înclinare în faţa extremei drepte şi o mostră de rasism să se indice originea arabă sau nord-africană a violatorilor din Köln. Căci şi unii bărbaţi germani ar comite hărţuiri sexuale. De pildă în Bavaria, la Oktoberfest”.

Or, a pune semn de egalitate între sporadice delicte individuale şi un viol şi agresiuni sexuale în masă, organizate, ca joc arab de ‘Taharrush’, sub ochii unei poliţii care tăinuieşte adevărul, e o probă de refuz al realităţii tipic ideologilor totalitari, sau unei forme mentale psihotice, nedemne de un mare ziar occidental.

Dar acrobaţiile intelectuale prin care stânga extremistă îşi maschează programul de promovare a unei mitologii multiculturaliste cuplate cu o doză amplă de ură occidentală de sine, nu pot, fireşte, lichida realităţile. Buletinele de ştiri, reţelele de socializare şi relatările ziarelor şi televiziunilor nu le pot ocoli nici ele, la nesfârşit.

Aflăm aşadar, de pildă din The Spectator, că „Germania nu e singura ţară în care s-au ascuns şi muşamalizat atacuri sexuale în masă comise de migranţi….Şi că bilanţul Suediei în acest domeniu e ruşinos”. Căci şi în Suedia poliţia s-a văzut avertizată (de elita politică) să treacă sub tăcere descrierea violatorilor şi hărţuitorilor, a originii lor etnice şi a afilierii lor religioase.

În fapt, Germania stă, culmea, net mai bine decât alte ţări, la acest capitol. La Köln revoltătoarea tăcere vinovată a poliţiei şi a televiziunii publice n-a ţinut decât câteva zile. În Suedia şi Marea Britanie a durat, vai, luni şi ani în şir.

În Rotherham, un oraş de provincie al Regatului Unit, imigranţi pakistanezi au violat ani la rând, în mod organizat, numeroşi copii, fete şi femei, fără ca autorităţile, speriate să nu fie acuzate de rasism, să intervină, ori să pună degetul pe rană. Am deplâns în trecut, împreună cu alţii, crimele cu pricina şi tabuizările corecte politic.

Dar cu o floare prea firavă nu se face primăvară. Conspiraţia tăcerii a durat la Rotherham fără întrerupere din 1997 până în 2013. Relatările ulterioare n-au izbutit să stârnească pe continent o indignare de amploare. În ecou la revolta britanicilor s-a pus, în Europa, batista pe ţambal. E clar că s-ar fi putut evita multe nenorociri dacă presa şi clasa politică reacţionau pretutindeni, viguros. Şi dacă, reliefând că nu toţi musulmanii sunt islamişti, extremişti sau terorişti, ar fi subliniat, totodată, că fenomenul violurilor şi hărţuirilor sexuale în masă nu se petrece într-un vid cultural.

Între timp, escamotarea realităţii de către elite de stânga incorigibile a atins asemenea proporţii încât a început să provoace reacţii politice nu doar extrem de problematice şi deplorabile, ci şi pagube durabile democraţiilor liberale. Peste tot au luat porporţii şi s-au consolidat într-un mod fără precedent, de la război încoace, partidele populiste şi extremiste de dreapta.

În Germania au luat amploare Pegida şi Alternativa pentru Germania. La scandinavi aşa-zişii „democraţi suedezi” s-au înzestrat cu o popularitate îngrijorătoare, din unghiul clasei politice. Formaţiunea lor e, în prezent, al treilea partid, ca mărime, din ţară. La fel de puternici sunt populiştii olandezi ai lui Geert Wilders. Şi UKIP se consolidează, în Marea Britanie.

Din mantra intonată de stânga reiese că populiştii şi extrema dreaptă s-ar întări pentru că dreapta conservatoare le-ar da, retoric, apă la moară, articulând adevărul necosmetizat. E timpul să i se spună şi ei adevărul nemachiat. Minciuna are picioare scurte. Ascensiunea fascismului e şi opera miopiei sistematic impuse de progresismul dezlănţuit.

Dar nu e o chestiune eminamente europeană, ci priveşte în egală măsură SUA, alte ţări şi continente. Ne confruntăm cu o problemă la fel de globală, în plan politic, precum e, în domeniul securităţii, cea a terorismului islamist. Pare că doar global şi simultan se vor putea rezolva ambele.