spot_img
15.3 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAnalizeDezinformatoarea lui Juncker

Dezinformatoarea lui Juncker

-

Social democratul Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, o acuză pe Angela Cristea, reprezentant al Comisiei Europene în România, că dezinformează forul european şi susţine că atâta timp cât aceasta stă în funcţie, preşedintele CE Jean Claude Juncker va fi avea o percepţie deformată a ce se petrece.

„Cel putin curioasa pendularea subita a domnului Junker in atitudinea fata de Romania, cu numai cateva zile inainte de preluarea Presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. La o prima vedere, as fi tentat sa spun ca distinsul domn Junker confunda Palatul Victoria cu Palatul Cotroceni si simte o nevoie aproape parinteasca sa dojeneasca Guvernul. Stiind insa cum isi ia informatia orice oficial european, chiar si domnul Junker, adica prin intermediul reprezentantilor diplomatici, nu ma mai mira nimic. La urma urmei, cand cea care informeaza Comisia Europeana este nimeni alta decat Angela Cristea, nu vad la ce lucruri bune ne-am putea astepta”, spune Mihai Fifor, fost ministru al Apărării.

- Advertisement -

„După nota ruşinoasă apărută în spaţiul public, care arăta în mod clar implicarea politică a Angelei Cristea împotriva PSD, ar fi trebuit ca aceasta să fie schimbată imediat de şeful ei, domnul Jean Claude Juncker. Lucrul acesta, desigur, nu s-a petrecut, asa ca nu e de mirare ca domnul Junker are o perceptie total deformata despre ce se petrece in Romania. Faptul că acesta a menţinut-o în funcţie, viciază în mod clar percepţiile şi opiniile pe care domnul Juncker le are despre România. Nu Guvernul a declanşat războiul politic în Parlament. Partidele de Opoziţie au făcut acest lucru, depunând moţiunea de cenzură împotriva unui Guvern care era în plin proces de preluare a preşedinţiei”, mai spus Fifor.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img