spot_img
3.7 C
București
marți, martie 19, 2024
AcasăDezvaluiriDezvăluire explozivă în scandalul Carmen Dan şi bâlciul PSD: A fost însoţită...

Dezvăluire explozivă în scandalul Carmen Dan şi bâlciul PSD: A fost însoţită de un deputat PNL, consilier personal al lui Cioloş/ REPLICA MAREI CALISTA

-

O zi la un bâlci din Teleorman, alături de Carmen Daniela Dan, ministrul de Interne al României, ilustrează ca o metaforă realitatea politică și socială din țara noastră: discursuri dramatice prin ridicolul lor, slugărnicie în lanț, sărăcie acoperită de fumul grătarelor și, la finalul zilei, o furtună care spulberă totul, scrie Recorder despre participarea ministrului de interne Carmen Dan la o întrunire pe care o prezintă drept una de partid

Numai că la întâlnirea de partid PSD aşa cum se vede în imagini a participat şi deputatul PNL, Mara Calistra, fost consilier personal al ex-premierului Dacian Cioloş.

- Advertisement -

Siteul a evitat să pomenească prezenţa Marei Calista cu toate că aceasta apare chiar lângă pesedista Carmen Dan. 

Cine este Mara Calista, născută pe  23 ianuarie, 1975 la Rădăuți?

- Advertisement -

Este vorba despre  Daniela Mara Calista, din Bucureşti, specialistă în relaţii internaţionale şi studii europene, care, prin 2012 devenea unul din cei doi administratori ai Oil Terminal Constanța, ceea ce nu e puțin lucru dacă ne gândim la tinerețea ei, scria blogul Românica Blues.

După cum afirmă siteul replicaonline.ro  împreună cu Cristian Drăgan, economist şi jurist din Constanţa, îi înlocuiau pe Johann Negrea şi pe Dumitru Virgil care au fost revocați din Consiliul de Administraţie prin decizia Adunării Generale a Acţionarilor.

Mangaliotul Johann (Nae) Negrea, fost consilier local pe listele PDL, era  ştiut ca unul din apropiaţii primarului pesedist Mihai Claudiu Tusac, alături de sibianul Orlandea, consilier al fostului ministru pedelist al Economiei, Ion Ariton, dar şi fin al controversatului patron de la Fruvimed Medgidia, Constantin Samson.

Mara Daniela Calista este preşedinta Asociaţiei „O şansă pentru viitor”, un ONG apropiat PNL, dar şi fosta şefă de cabinet a fostului deputat şi lider PNL, în prezent viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu.

REPLICA MAREI CALISTA:

Având în vedere articolul publicat în 24 iulie 2017, pe site-ul dumneavoastră ( http://www.flux24.ro/dezvaluire-exploziva-in-scandalul-carmen-dan-si-balciul-psd-a-fost-insotita-de-un-deputat-pnl-consilier-personal-al-lui-ciolos/), articol în care sunt prezentate informații incorecte, speculative și defăimătoare la adresa mea, vă solicit să țineți cont de prezentul drept la replică și să îl publicați, așa cum prevede legea, cât de repede cu putință, pentru corecta informare a publicului și pentru evitarea demersurilor judecătorești pe care mă obligați să le consider având în vedere natura calomnioasă și prejudiciul de imagine adus în mod direct de articolul publicat.

Așadar:
Numele meu este Mara Daniela Calista, deputat PNL ce reprezintă județul Teleorman, (circumscripția electorală nr. 36), mandat pe care l-am obținut prin vot liber în urma alegerilor din decembrie 2016. Sunt născută pe data de 9.10.1988, în București. Detalii despre datele personale și parcursul carierei mele le găsiți simplu și cu minimum de efort la prima căutare pe internet, cât și pe site-ul Camerei Deputaților, unde este atașat CV-ul meu.

Așa cum reiese și din postările mele publice, de pe contul rețelei sociale Facebook:
în data de 20 mai 2017 am participat, alături de alți colegi PNL, la festivitățile organizate de Ziua Municipiului Roșiorii de Vede. În prima parte a evenimentului a avut loc o prezentare și o lansare de carte la Casa de Cultură din Roșiorii de Vede, prilej cu care, așa cum ați observat, au participat și persoane din partea PSD.
Participarea mea la acest eveniment nu are nicio  legătură cu PSD sau cu doamna Carmen Dan Daniela, ci m-am aflat acolo în calitate de parlamentar PNL, susținând chiar și o alocuțiune de câteva minute în acest sens. Mai mult, cabinetul meu parlamentar este situat în Roșiorii de Vede și am considerat că prezența mea la un astfel de eveniment este atât dorită, cât și obligatorie față de electoratul susținător al PNL.

În ceea ce privește prezența în Consiliul de administrație al Oil Terminal, de asemenea se poate verifica foarte ușor faptul că în prima ședința de Consiliu mi-am prezentat demisia, motivată fiind de faptul că eram deja implicată în alte proiecte, aflate la acea dată încă în derulare. Astfel nu am participat la nicio întâlnire a Consiliului și nu am încasat nicio indemnizație de ședință.

În încheierea articolului faceți referire la faptul că aș fi Președinte al asociației O Șansă pentru Viitor. Am fost președinte al acestei asociații până la finalul anului 2012, lucru care poate fi observat din nou, cu o minimă documentare, accesând site-ul Camerei Deputaților la secțiunea CV.

Având în vedere cele evidențiate mai sus, vă solicit urgent să corectați materialul și să publicați acest drept la replică. În măsura în care acest drept la replică nu este rapid publicat și transmis către toate site-urile care au preluat aceaste informații publicate eronat din partea dumneavoastră, mă văd nevoită să acționez prin instanță corectarea materialelor respective și a prejudiciului de imagine adus în mod direct.

Va mulțumesc,                                25/07/2017
Mara Daniela Calista

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img