Aparatorul fostei sefe a Autoritatii Electorale Anei Maria Patru, avocatul Daniel Iulian Tiliciu, a cerut instantei supreme sa constate nulitatea absoluta a urmaririi penale in cazul fostei sefe AEP, scrie Lumea Justiției.

Avocatul Tiliciu a explicat ca Anei Maria Patru i-ar fi fost impus un avocat apropiat denuntatoarei din dosar, Irina Socol, pe care aceasta l-ar fi cunoscut pentru prima data la DNA. Este vorba despre avocatul Ovidiu Bulai. In acest sens, conform relatarilor de la TMB, Patru ar fi fost practic fortata sa renunte la toti avocatii sai din dosar si sa accepte sa fie aparata de Ovidiu Bulai. Incredibil este ca, potrivit sustinerilor facute la Tribunalul Bucuresti de Tiliciu, avocatul Ovidiu Bulai i-ar fi acordat consulta in trecut Irinei Socol, iar aceeasi Irina Socol ar fi fost cea care l-ar fi platit pe Ovidiu Bulai pe durata intregii urmariri penale din dosarul Anei Maria Patru, mai scrie sursa citata.

Avocatul Daniel Tiliciu a mai precizat in fata judecatorului de camera preliminara ca Patru ar fi fost lipsita de aparare loiala si corecta, fiind indrumata sa renunte la nota de probatiune care ar fi putut fi in defavoarea denuntatoarei Irina Socol.

Avocatul Daniel Tiliciu a mai acuzat si modul in care procurorii DNA au reusit sa o convinga pe Ana Maria Patru sa isi recunoasca faptele de care este acuzata. Aflata dupa gratii la momentul negocierii, fostei sefe AEP i s-ar fi promis ca va beneficia de o masura preventiva mai blanda daca va recunoaste acuzatiile, ceea ce este evident ca nu s-a intamplat. Nu a fost decat o momeala din partea DNA, caci desi aceasta si-a recunoscut faptele, parchetul lui Kovesi a cerut prelungirea arestului preventiv, mai spune Lumea Justiției.

Totodata, conform acelorasi surse, avocatul Daniel Tiliciu a dezvaluit ca imaginile de pe camerele video din DNA ar arata cum Ana Maria Patru da o declaratie in fata procurorilor, citind de pe o foaie scrisa de mana de avocatul Ovidiu Bulai, caruia ii cere de mai multe ori lamuriri intrucat nu intelegea scrisul acestuia. Mai mult, apararea a explicat ca Ana Maria Patru plangea in momentul in care i se puneau intrebari de catre procuror, intrebari care nu erau insa consemnate in declaratie.

La randul ei, Ana Maria Patru a recunoscut, cu lacrimi in ochi, ca singurul motiv care a determinat-o sa accepte propunerea DNA a fost teama de a-si lasa copilul singur, fara mama: “Daca ar fi trebuit sa recunosc o crima ca sa imi revad copilul, as fi facut-o”.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials