Biroul Federal de Investigații (FBI) a ajutat familia ostaticului american Warren Weinstein să plătească organizației Al Qaida o răscumpărare, într-o încercare eșuată de a-l elibera din Pakistan, a dezvăluit miercuri ziarul Wall Street Journal (WSJ), citat de Reuters și AFP, transmite Agerpres. Statele Unite au declarat în repetate rânduri că nu negociază cu teroriștii. 

Weinstein a fost ucis accidental într-o lovitură de dronă americană în ianuarie, a anunțat Casa Albă săptămâna trecută. Politica curentă a Statelor Unite interzice plata de răscumpărări pentru ostatici, notează Reuters.

În cazul lui Warren Weinstein, un angajat umanitar răpit în Pakistan în 2011 și deținut de Al Qaida, familia sa a reușit în 2012 “să strângă bani pentru o răscumpărare de 250.000 de dolari din surse private”, a relatat WSJ, care se bazează pe mărturiile unor oficiali americani care s-au exprimat sub condiția anonimatului.

Potrivit ziarului, poliția federală americană “a verificat minuțios un intermediar pakistanez pe care familia intenționa să-l folosească pentru transportul banilor și a furnizat informații pentru a facilita schimbul”. După aceea, “FBI a anunțat familia că intermediarul părea legitim și nu făcea parte dintr-o înșelătorie pentru a fura banii familiei”.

Agenții FBI implicați în operațiune nu au autorizat în mod direct plata răscumpărării și “prin urmare, nu au încălcat politica americană în materie de ostatici”, mai explică WSJ.

Potrivit cotidianului, plata răscumpărării a fost efectuată în iunie 2012, dar fără niciun rezultat.

Warren Weinstein, 73 de ani, a fost ucis din greșeală în ianuarie la frontiera Pakistanului cu Afganistanul într-o operațiune americană, în același timp cu Giovanni Lo Porto, un angajat umanitar italian,

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?