Octavian Bitu, directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii DNA, fiind acuzat că a cerut 10.000 de euro şi cedarea unei construcţii în valoare de 180.000 de euro de la un denunţător pentru a stinge un litigiu şi a prelungi un contract de închiriere.

Octavian Bitu este vicepreşedinte în cadrul Organizaţiei Sectorului 4 Bucureşti a PSD, filială condusă de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Directorul Complexului Sportiv Naţional – Sala Polivalentă din Bucureşti, aflat în subordinea Ministerul Tineretului şi Sportului, a fost reţinut, marţi seară, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru şantaj şi luare de mită, după ce a a fost prins în flagrant de procurori în timp ce primea de la un denunţător 10.000 de lei.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, se declară ”şocat” de reţinerea lui Octavian Bitu, numit director al Sălii Polivalente Bucureşti în mandatul său de ministru al Sportului, şi spune că i-a botezat un copil şi au avut o ”relaţie onestă”.

“Dacă e vinovat, să plătească! Am avut o relaţie de bună-credinţă! Sunt şocat de acest caz! I-am botezat un copil, am avut o relaţie onestă cu acest om, dar nu am avut cunoştinţă de astfel de activităţi şi susţin demersurile justiţiei pentru ca astfel de fapte să fie demascate”, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX, Nicolae Bănicioiu, întrebat despre reţinerea lui Octavian Bitu, un apropiat al său.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?