spot_img
9.2 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasăAnalizeDNA cere interdicția inițierii procedurilor de dizolvare sau lichidare a firmelor lui...

DNA cere interdicția inițierii procedurilor de dizolvare sau lichidare a firmelor lui Ghiță

-

Procurorii DNA Ploiești au solicitat Tribunalului Prahova luarea, pentru 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicția inițierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind SC Asesoft International SA și SC Teamnet International SA, sau, după caz, suspendarea procedurilor în cazul în care la data judecării au fost deja demarate.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, procurorii anticorupție au dispus anterior, pe 29 martie, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celor două societăți pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată.

- Advertisement -

„De asemenea, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatelor SC Asesoft International SA și SC Teamnet International SA până la concurența sumelor de 13.299.972 lei, respectiv 23.195.578,2 lei”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, cererea procurorilor adresată Tribunalului Prahova a fost motivată prin faptul că, prin sentințele pronunțate de instanța de contencios, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarele Asesoft International SA și Teamnet International SA, iar până în acest moment nu a fost inițiată procedura falimentului și dizolvare a celor două societăți.

- Advertisement -

„În cererea adresată Tribunalului Prahova, procurorii arată că măsura propusă are caracter urgent și se raportează strict la considerentul bunei desfășurări a procesului penal (prin asigurarea existenței pe mai departe a celor două persoane juridice, a prezenței lor la termenele de judecată și a activului patrimonial necesar pentru plata sancțiunii și a sumelor confiscate în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă)”, se mai arată în comunicatul DNA.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img