spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăhighlightDNA îl vrea, din nou, arestat pe Radu Mazăre

DNA îl vrea, din nou, arestat pe Radu Mazăre

-

DNA a contestat la Înalta Curte punerea în libertate a primarului Constanței, Radu Mazăre, și cere arestarea acestuia, scrie Ziua de Constanța.

Judecătoarea Anca Mădălina Alexandrescu, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, şi-a motivat decizia prin intermediul căreia a respins propunerea de arestare a lui Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa şi a lui Sorin Gabriel Strutinsky, apropiat al edilului-şef. Cei doi sunt cercetaţi de Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cea care îl cercetează şi în dosarul Henri Coandă. Nemulţumiţi de decizia judecătoarei Anca Mădălina Alexandrescu, procurorii au formulat contestaţie. Aceasta a ajuns, în urmă cu puţin timp, la Curtea Supremă a României. Până la acest moment nu a fost stabilit un prim termen de judecată, mai spune Ziua de Constanța, dar este posibil ca aceasta să fie stabilit până la sfârșitul săptămânii.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img