Cuvântul înainte şi postfaţa la doctoratul plagiat şi plătit al lui Mihai Tudose- semnate de Florian Coldea şi George Maior. O salată de cuvinte într-un limbaj de lemn de vi se vor strepezi dinţii, dar mestecată mult astfel încât să umple cât mai multe pagini. Un laudatio pentru un fals al întregii conduceri a SRI, scrie Sorina Matei pe facebook.

CITAT DIN LAUDATIO:

“Lucrarea “Infrastructura critică- model şi strategie managerială” aduce o certă contribuţie atât în plan conceptual cât şi în abordarea managerială a riscurilor din domeniu, la eforturile de realizare a unui mecanism eficient şi flexibil de protecţie a infrastructurilor critice, în concordanţă cu riscurile la adresa acestora indentificate la nivel naţional. Analiza riguroasă a conexiunilor dintre componenta de securitate şi sistemele de infrastructuri, evaluarea detaliată a problematicii- plecând de la definirea conceptelor, studiul infrastructurii critice militare, evidenţierea ameninţărilor la care sunt expuse acestea- dar, mai ales, formularea unor opţiuni strategice şi a unor sugestii valabile de operaţionalizare a unui sistem coerent de protecţie sunt doar câteva dintre argumentele care determină originalitatea şi noutatea abordării”– Gl.bg. Coldea Florian.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?