Un cuplu arabo-israelian a fost arestat luna trecută de către autorităţile de pe aeroportul internaţional Ben-Gurion din Tel Aviv. Cei doi presupuşi jihadişti au trăit şi au luptat timp de un an alături de militanţii Statului Islamic din Siria. De asemenea, autorităţile israeline susţin că cei doi suspecţi s-au folosit de un eveniment de familie din România pentru a putea călători fără să trezească suspiciuni în Turcia, iar mai departe spre Siria, scrie Times of Israel conform news.ro,

imageresizeWassim şi Sabrin Zabidat sunt originari din localitatea israeliană Sakhnin, locuită de o majoritate musulmană. Cei doi suspecţi au petrecut peste un an alături de gruparea jihadistă, înainte de a evada şi de a se întoarce în Israel.

Cuplul arabo-israelian a fost pus sub acuzare pentru contactarea unui agent străin, precum şi pentru aparteneţă la o grupare teroristă, sprijinirea unor activităţi ilegale şi participarea la un antrenament militar ilegal.

În timpul interogatoriului, cei doi suspecţi le-au mărturisit anchetatorilor că au decis să se alăture grupării teroriste după ce au văzut materiale de propagandă online şi videoclipurile ISIS.

Cei doi presupuşi jihadişti au plecat în iunie 2015 din Israel, pentru a participa la un eveniment de familie din România. De asemenea, cuplul arabo-israelian a fost însoţit în călătorie de cei trei copii ai familiei. După finalizarea evenimentului, familia a plecat spre Turcia, unde a luat contact cu un jihadist al Statului Islamic identificat sub numele de Umm al-Fahm.

Cu ajutorul acestuia, familia a reuşit să ia legătura cu mai multe călăuze de la frontiera turco-siriană şi a reuşit să ajungă în teritoriile controlate de ISIS.

Paşapoartele israeliene ale familiei au fost imediat confiscate. Ulterior, jihadiştii i-au condus pe cei doi suspecţi şi pe cei trei copii în bastionul de la Rakka.

Wassim Zabidat a fost separat de soţia şi de cei trei copii ai cuplului. Suspectul arabo-israelian a fost trimis într-o tabără militară din Irak, unde a primit lecţii privind ideologia ISIS. Apoi, acesta a mers mai departe într-o tabără militară, unde a învăţat să folosească o armă semi-automată Kalşnikov, precum şi un lansator de rachete de tipul RPG.

Suspectul a luat parte la mai multe operaţiuni militare ale grupării jihadiste şi a apărat facilităţiile din apropierea teatrului de operaţiuni. Wassim a participat şi la raiduri asupra avanposturilor armatei irakiene, iar într-o asemenea operaţiune a fost rănit şi trimis pentru tratament într-un spital din Mosul.

Familia jihadistului s-a reunit în Mosul. Cele cinci persoane au trăit în condiţii insalubre şi în lipsa alimentării cu apă şi electricitate.

Cei doi suspecţi au mărturisit procurorilor israelieni că nu au primit asistenţă medicală, iar cei trei copii au trebuit să stea alături de alţi minori cu boli infecţioase.

La începutul anului, locuinţa acestora a fost grav avariată în urma unui radi aerian.

Din cauza condiţiilor de viaţă grele, familia arabo-israeliană a decis să se întoarcă în Israel. De asemenea, suspecţii au plătit mii de dolari călăuzelor pentru a traversa graniţele.

Aceştia au încercat să se strecoare înapoi în teritoriul turc de cel puţin zece ori şi au fost nevoiţi să-şi drogheze mezina pentru a nu scoate zgomote în timpul nopţii.

Familia a fost arestată şi trimisă într-un centru de detenţie după ce a trecut frontiera cu Turcia.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?