Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus luni excluderea mai multor probe din dosarul în care Elena Udrea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.

Potrivit deciziei instanţei, este vorba de emailurile trimise sau primite de Andronic şi documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu achiziţionarea şi administrarea SC Editura Evenimentul şi Capital SRL.

“Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Andronic Dan Cătălin şi Udrea Elena Gabriela împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 01.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală în dosar nr. 9725/2/2017/a1. Desfiinţează, în parte, încheierea contestată şi rejudecând: admite excepţia invocată de inculpaţii Andronic Dan Cătălin şi Udrea Elena Gabriela şi, în temeiul art. 102 alin.2-4 C. proc.pen., exclude din materialul probator corespondenţa electronică tip email primită/transmisă de către Andronic Dan Cătălin şi documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu activităţile desfăşurate în vederea achiziţionării şi administrării SC Editura Evenimentul şi Capital SRL în perioada 23.04.2011- 08.12.2014, ataşate la vol. 37 filele 3-240 d.u.p. nr. 604/P/2017 conform procesului verbal din 02.10.2017 nr. 87/P/2015”, se arată în decizia Instanţei supreme.

De asemenea, DNA trebuie să precizeze dacă menţine trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?