Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că ”abia” aşteaptă ca preşedintele Klaus Iohannis să convoace referendum pe Justiţiei, afirmând că va fi un bun prilej pentru români de a răspunde şi la alte întrebări, precum ”câte case e nevoie să furi la stat ca să ajungi preşedintele României?”, transmite Mediafax.

”Eu de abia îl aştept să organizeze referendum pe dl Klaus Werner Iohannis. Va fi un prilej foarte bun pentru români să răspundă la alte întrebări. De exemplu, câte case e nevoie să furi la stat ca să ajungi preşedintele României? Câte dosare penale e nevoie să aui pentru a câştiga un nou mandat? Sigur va fi un prilej de dezbatere pe tema asta”, a declarat Liviu Dragnea.

Reacţia liderului PSD vine după ce şeful statului a declarat la Sinaia că a început să reevalueze ideea unui referendum pentru „a da românilor votul înapoi”, deoarece numai aşa românii pot arăta că nu mai sunt de acord „cu felul în care PSD strică legile justiţiei”.

Klaus Iohannis a spus că a invitat deja, pentru începutul săptămânii viitoare, mulţi români interesaţi cu care va avea consultări pe tema referendumului, deoarece îşi doreşte un referendum bine organizat şi bine gândit, în parteneriat cu societatea civilă, cu partidele de bună credinţă şi împreună cu românii.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?