Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că nu mai are aşteptări legat de apelul la decizia de condamnare a sa la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, el susţinând că, cel puţin în ceea ce îl priveşte, nu mai are încredere că justiţia este oarbă. “Eu să mă mai duc cu credinţa că în România nu poţi fi condamnat nevinovat, nu”, a susţinut liderul PSD.

“Nu prea mai am aşteptări de la acest recurs. Adică nu mai am încredere că, cel puţin în ceea ce mă priveşte, şi nu numai, că justiţia este oarbă, după ce am primit a doua condamnare fără nicio probă. Să spui că nu sunt probe şi să fii condamnat pe baza unui studiu sociologic, să trimiţi în închisoare un om fără probe, iertaţi-mă, dar.. Asta înseamnă lovituri asupra statului de drept în România. Când vezi că se întâmplă lucrurile astea, ce să mai pui în rezervorul de încredere? Când ştii că sunt dosare pe care le au magistraţii, te duci cu gândul că nu toate deciziile se iau pe libera conştiinţă. Au fost multe informaţii care au ajuns la mine înainte de termen, dar nu le-am dat importanţă”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.

El a mai susţinut că s-a înşelat atunci când a spus că nu poate fi condamnat fără probe.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?