spot_img
14.3 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăSocialEchipa de baschet feminin a ratat calificarea la Eurobasket 2017/ Ancuța Stoenescu:...

Echipa de baschet feminin a ratat calificarea la Eurobasket 2017/ Ancuța Stoenescu: Îmi pare rău

-

Naționala feminină de baschet a României a ratat calificarea la Eurobasket 2017, după ce a fost învinsă de formația Israelului cu scorul de 62-51 (18-9, 17-8, 17-18, 10-16), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în Grupa H a preliminariilor Campionatului European de anul viitor.

Tricolorele, victorioase în deplasare cu 78-77, aveau nevoie de o victorie pentru a termina pe primele două locuri din grupă și a avea șanse de calificare la turneul final, dar au cedat în acest meci decisiv, după o primă jumătate de meci foarte slabă.

- Advertisement -

Ancuța Stoenescu, componentă echipei naționale de baschet feminin a României, a declarat, după meciul pierdut cu echipa Israelului, sâmbătă, în preliminariile Campionatului European, că îi pare rău că a dezamăgit publicul clujean.

”Nu găsesc o explicație, având în vedere că am avut meci acasă, am avut suportul publicului, pe care sincer îmi pare rău că l-am dezamăgit. Eu cred în echipă, am demonstrat că putem și am revenit cu o echipă de un nivel foarte bun de la 20 de puncte, ceea ce nu e ușor. S-a întâmplat să primim un coș de trei puncte care practic ne-a pus plumb în picioare și cred că aici s-a terminat un pic pentru noi”, a spus Ancuța Stoenescu.

- Advertisement -

La rândul său, antrenorul naționalei României, Miroslav Popov, a spus că fetele au început meciul foarte prost, fiind probabil speriate și emoționate, și că au pierdut la Cluj, deși au câștigat în Israel. El a adăugat că, în următorul meci, cu Turcia, pe echipa României o așteaptă o misiune imposibilă, cu referire la șansele de calificare la EuroBasket Women 2017.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img