spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeElena Udrea la 43 de ani: Acum a venit vremea să îmi...

Elena Udrea la 43 de ani: Acum a venit vremea să îmi iau rămas bun

-

Elena Udrea anunţă, că la împlinirea a 43 de ani şi după 13 ani în politică, este vremea pentru un nou început, precizând că nu are regrete şi că, dacă ar putea, ar lua-o de la început, chiar dacă unele lucruri nu le-ar mai face la fel, transmite news.ro.

”Vă mulţumesc pentru urările de bine pe care mi le-aţi făcut pentru astăzi, când împlinesc 43 de ani… Ultimii treisprezece ani din viaţă mi i-am dedicat politicii. Nu am niciun regret. Dacă aş fi cu treisprezece ani în urmă, aş lua-o de la capăt, chiar dacă unele lucruri le-aş face diferit. A fost viaţa pe care mi-am dorit-o”, a scris, luni, Elena Udrea pe Facebook.

- Advertisement -

Fostul deputat lasă să se înţeleagă că părăseşte domeniul politicii şi îşi ia rămas bun de la cei care i-au urmărit evoluţia în politică. ”Îmi asum tot şi mai ales ceea ce sunt. Mulţi mă apreciaţi, şi mai mulţi mă urâţi. Vă mulţumesc tuturor pentru interesul pe care mi-l acordaţi! Am fost treisprezece ani împreună şi este cu adevărat o onoare pentru mine. Aţi însemnat mai mult decât familia mea, aţi contat mai mult decât cei apropiaţi mie. V-am aparţinut mai mult vouă decât lor. Acum a venit vremea să îmi iau rămas bun… a venit vremea unui nou început”, mai scrie fostul ministru.

 Elena Udrea a candidat ca independentă pentru un nou mandat de deputat în Bucureşti însă nu a reuşit să intre în Parlament.
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img