Fostul deputat Elena Udrea a precizat vineri la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că a solicitat audierea procurorului Mihaiela Moraru Iorga, cea care a instrumentat inițial dosarul, pentru că s-ar fi descoperit o declarație a unui martor care ar fi fost consemnată greșit de anchetator.

“Evident, concluzia noastră fiind că presiunile la care dânsa a fost supusă sunt cauza pentru care acea declarație a fost consemnată greșit, o greșeală care poate să însemne libertatea unui om. De aceea am cerut această probă și desigur și alte probe de audieri ale unor persoane ale căror declarații pot veni în completare probatoriului care demonstrează că de fapt este vorba de finanțare de partid și nu este vorba de fapte penale”, a declarat Elena Udrea.

Avocatul fostului parlamentar a explicat că respectiva declarație poate face diferența între infracțiune și contravenție la legea finanțării partidelor politice.

“Am descoperit un înscris care a fost consemnat încă de la constituirea dosarului, înscris conform căruia doamna procuror nu a consemnat în mod corect declarația unui martor esențial. O declarație care ar fi făcut diferența între infracțiune, sau cum susține dumneaei în declarații, și contravenție, cum vă spuneam eu rândul trecut, contravenție la legea finanțării partidelor politice. Ținând cont și de declarațiile publice pe care le-a făcut doamna procuror, despre presiunile pe care le-a avut în dosar, am solicitat să fie audiată ca martor să înțelegem și noi ce s-a întâmplat la acel moment”, a precizat apărătorul.

El a adăugat că respectiva campanie electorală care ar fi fost finanțată nu a fost a Elenei Udrea, a fost campania lui Teodor Paleologu, lui Silviu Prigoană și alții, “așa că gândiți-vă ce justificare ar avea acuzațiile în această situație”.

Fostul deputat Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a fi audiată într-un caz de corupție, precizând că a fost chemată în dosarul care a fost în instrumentare la procurorul Mihaiela Moraru Iorga.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?