spot_img
12.2 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăAnalizeEșecul manifestațiilor antiprezidențiale din Serbia

Eșecul manifestațiilor antiprezidențiale din Serbia

-

Mii de sârbi au manifestat sâmbătă la Belgrad împotriva puterii preşedintelui Aleksandar Vucic, criticat pentru autoritarism, aceasta fiind a şasea acţiune de protest în ultimele săptămâni în urma unei mobilizări care nu pare totuşi să crească, potrivit AFP citată de Agerpres.

„Noi suntem cu poporul, nu cu hoţii de ieri şi de astăzi”, se putea citi pe o pancartă.

- Advertisement -

„Ţara este a noastră şi nu a hoţilor”, a lansat mulţimii actorul Branislav Trifunovic, una din personalităţile marcante ale contestatarilor, care i-a invitat pe protestatari la o nouă manifestaţie miercuri cu ocazia comemorării asasinării lui Oliver Ivanovic.

Acest politician sârb din Kosovo era unul dintre cei mai fervenţi critici ai lui Aleksandar Vucic. Autorii asasinării sale la Mitrovica (Kosovo) în ianuarie 2018 nu au fost identificaţi.

- Advertisement -

Manifestaţia de sâmbătă la Belgrad nu a fost mai numeroasă decât cea de săptămâna trecută, organizată totuşi în timpul Crăciunului ortodox.

O altă manifestaţie a reunit câteva mii de persoane vineri la Nis (sud), al doilea oraş ca mărime al ţării. Sâmbătă seara, opozanţii au manifestat de asemenea la Kaguevac (sud), promiţând să continue „până la victoria împotriva dictaturii”.

Prima manifestaţie a fost organizată la 8 decembrie la apelul organizaţiilor cetăţeneşti şi cu sprijinul Alianţei pentru Serbia, care grupează zece partide de opoziţie, de la stânga la extrema dreaptă.

Protestatarii acuză puterea că cenzurează presa şi societatea civilă. Ei cer demisia conducătorilor canalului public naţional de televiziune RTS.

Organizatorii evocă regulat de zeci de mii de participanţi la manifestaţii, dar poliţia nu confirmă aceste cifre.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img