O caniculă de o precocitate fără precedent după 1947 s-a abătut luni asupra Europei, cu temperaturi care ar putea să depăşească 40 de grade Celsius în această săptămână, stabilind noi recorduri de căldură, informează AFP.

Valul de căldură provine din Sahara şi a determinat autorităţile naţionale să îşi avertizeze populaţiile, în contextul în care modificările climatice, asociate emisiilor de gaze cu efect de seră, reprezintă un fenomen climatic ce era în trecut excepţional dar care se va repeta în anii următori, au anunţat oamenii de ştiinţă.

“Soarele ar putea să strălucească fără întrerupere, mult aer fierbinte va veni din Africa”, afirmă Sabine Krueger de la Serviciul german de meteorologie DWD, potrivit căreia sudul Europei va fi deosebit de afectat de caniculă.

Alerta de caniculă de nivel “portocaliu” a fost emisă de Meteo-France luni dimineaţă pentru Regiunea Pariziană. Francezii îşi amintesc şi acum valul de caniculă extremă din 2003 care a provocat moartea a peste 15.000 de oameni.

“Am închis toate ferestrele înainte de a pleca la serviciu şi am luat cu mine sticle izoterme pentru a mă hidrata bine”, a declarat Marie-Astrid Barat, o femeie de 30 de ani care locuieşte la Paris, în condiţiile în care vârful de caniculă este aşteptat în Franţa în zilele următoare.

Pe esplanada Trocadero, turiştii poartă pălării şi umbrele de soare, la mică distanţă de emblematicul Turn Eiffel, ai cărui administratori i-au avertizat pe vizitatori prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter: “#Caniculă. Prieteni vizitatori, va fi foarte cald în această săptămână! Protejaţi-vă de soare, hidrataţi-vă cu regularitate şi faceţi o pauză în timpul vizitei”.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?