spot_img
4.8 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasămediuEuroparlamentar UDMR, atac dur la UE: Țin România în subfinanțare, este...

Europarlamentar UDMR, atac dur la UE: Țin România în subfinanțare, este fără precedent în istoria UE

-

Vicepreședintele Comisiei de comerț internațional din Parlamentul European, Iuliu Winkler, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că România și alte state membre sunt afectate de deficitul de finanțare înregistrat la nivelul Comisiei Europene, vina pentru situația creată fiind lipsa de solidaritate a statelor membre și consideră acest fenomen ca „neplăcut și primejdios”.

Winkler s-a referit la politica de dezvoltare regională unde România, dar și alte state membre, se confruntă cu două mari categorii de probleme: una — cea a rămânerii în urmă a acreditării programelor operaționale regionale la nivelul Comisiei Europene, iar a doua — un deficit de finanțare „care este fără precedent în istoria UE”.

- Advertisement -

„În acest moment vorbim de circa 24 de miliarde de euro, care reprezintă facturi depuse de către statele membre către DG REGIO și alte direcții generale ale CE, facturi depuse și neachitate. Este vorba despre o situație neplăcută. Comisarul pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, a tot vorbit despre un plan de reducere a acestui deficit de plăți, dar mi se pare un plan prea puțin ambițios, pentru că se vorbește despre reducerea, în perspectiva anului viitor, până la 20 miliarde de euro, adică de la minus 24 se merge către minus 20. Eu cred că e prea puțin ambițios. Însă mai puțin contează ce spune PE în această chestiune, pentru că este una de competența CE și a statelor membre și aici apare fenomenul care este foarte neplăcut și pe care eu îl consider primejdios în acest moment și anume intoleranța și lipsa de solidaritate a statelor membre”, a arătat europarlamentarul.

Winkler a spus că acele guverne care reprezintă marii contributori ai UE sunt din ce în ce mai puțin dispuse să își execute obligațiile asumate și atunci țările beneficiare suferă, întrucât facturile neplătite provin și din nordul Europei, dar în majoritate provin din Centrul și Estul Europei.

- Advertisement -

„E vorba despre o lipsă de solidaritate pe care sper că o vom putea depăși și, în acest sens, Parlamentul European va putea să exercite presiuni asupra Consiliului European, asupra guvernelor statelor membre pentru a-și respecta obligațiile asumate”, a subliniat el.

Iuliu Winkler a menționat că, recent, Comisia Europeană a adoptat propunerea de buget a UE pentru anul 2016, care se ridică la 143,5 miliarde de euro și că, la fel ca la orice propunere de buget, există și lucruri pozitive, dar există și lucruri care sunt de natură a nemulțumi.

„În primul rând trebuie amintit — mai ales acum când în România avem aceste probleme cu planurile de investiții, cu finanțarea investițiilor, cu blocajul care există la nivelul executării, implementării proiectelor de investiții — că bugetul UE este în mare măsură un buget de investiții. El trebuie să contribuie la creșterea economică a statelor membre ale UE. În interiorul zonei euro avem creșteri de sub un procent, deci e vorba de o creștere anemică. În cazul României și al altor state din Estul Europei avem creșteri mai semnificative. Dar la noi ștacheta este alta, pentru că scopul statelor de aici — că este România, Ungaria sau Bulgaria — este asigurarea convergenței, apropierea de media europeană. Te poți apropia de medie dacă te dezvolți mai repede decât majoritatea, pentru că altfel este vorba despre o țintă mișcătoare”, a explicat Iuliu Winkler

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img