de Adrian Radu, fost ofițer SRI

Îndeosebi în perioada 20144-2016, pe masa cioclilor din instanţele militare şi-au dat obştescul sfârşit mai multe dosare sensibile de corupţie care îi vizau pe şefii serviciilor secrete din Armată şi SRI. Cu chiu cu vai, situaţia a ajuns în atenţia DNA (care a pus batista pe ţambal în buna sa tradiţie anticorupţie) şi a CSM (care l-a sancţionat timid, de ochii lumii) pe generalul maior magistrat GHEORGHE MANEA, fost preşedinte al Curţii Militare de Apel Bucureşti (CMA).

Controlul Inspecției Judiciare a CSM, din aprilie 2015, a venit în urma sesizării chiar fostului președinte al CMA, generalul GHEORGHE MANEA, care a cerut să i se „repereze” onoarea făcută zdrenţe. Acesta s-a simțit lezat de acuzațiile colegilor[1], cum că dosarele cu generali sunt intenționat dirijate, prin repartizare manuală, către el și magistratul general CEZARIAN BUGA, când, legal, repartiția cauzelor se face aleatoriu, prin programul informatic ECRIS. Unul dintre magistrații revoltați (chiar personajul despre care vom vorbi mai jos) a arată cum s-a derulat procedura în dosarul 23/81/2014. În această cauză, mai mulți ofițeri SRI s-au plâns de abuzuri ale generalului de brigadă SRI DUMITRU DUMBRAVĂ, șeful Direcției Juridice.

”Înainte și în perioada soluționării, dosarul a fost repartizat generalului CEZARIAN BUGA care, bineînțeles, a respins plângerea. Am văzut mașina de serviciu a generalului Dumbravă, în curtea unității (n. red. – la Curtea Militară de Apel Bucureşti), deși nu avea ce căuta acolo, câtă vreme e justițiabil”, a povestit judecătorul nemulțumit. S-au confirmat integral prezenţa şi discuţiile lui DUMBRAVĂ cu judecătorul MANEA, acesta din urmă pretextând că întâlnirea viza o modalitate concretă de implementare a normelor privind repartiția dosarelor cu secrete de stat (sic!). Numai că, la data primirii în birou a generalului SRI, MANEA nu mai era președintele CMA, deci nu mai avea calitatea de a discuta cuDUMBRAVĂ. ”Acest episod confirmă că cei doi colegi, Buga și Manea s-au fixat să soluționeze numai ei plângerile împotrivă, întotdeauna dându-le ”dreptate” generalilor”, a explicat, atunci, judecătorul STANCU RADU.

CITIȚI ȘI: EXCLUSIV/ Un fost colonel SRI dezvăluiri EXPLOZIVE despre Florian Coldea, MAFIA din SRI și „caracatița” lui Sebastian Ghiță: NUME, FAPTE, INFORMAȚII

Raportul Inspecției Judiciare a sesizat anomalia prin care generalii sunt judecați doar de către cei doi magistrați cu grad de general, în urma unei decizii a Colegiului CMA. Restul de cinci, din cei șapte judecători militari, cu grad de colonel, erau sunt excluși de la judecarea cauzelor cu generali. Inspecția Judiciară și DNA l-au audiat pe judecătorul care afirmă că dosarele sunt intenționat direcționate, sub oblăduirea fostului vicepremier Gabriel Oprea. El consideră că situația actuală favorizează anumiți generali din serviciile secrete și MApN. ”M-am referit concret la un dosar al generalului Hăpău Marian (șeful Direcției Generale de Informații a Armatei – n. Red. – DGIA). Dosarul a fost repartizat direct, fără procedură aleatorie, la solicitarea expresă a domnului judecător Buga, aflat în anturajul direct al generalului Hăpău dar și al vicepremierului Oprea Gabriel. Generalul Buga se și laudă că se află în acest anturaj, cu care joacă tenis… ”. El a susţinu că și alți colegi de la CMA au constatat, în mod repetat,  că dosarele ”de interes pentru gruparea cu interese oculte în sistem”  reprezentată de Gabriel Oprea, sunt direcționate manual și soluționate favorabil doar de către judecătorii Cezarian Buga și Gheorghe Manea.

Ce s-a întâmplat după? Mai nimic! Tovarăşului magistrat general GHEORGHE MANEA, deja suspendat din funcţie „ca act managerial” (ce-i mai place SRI-ului sintagma asta idioată!) la cererea Inspecţiei Judiciare[2], CSM-ul i-a aplicat (ds. nr. 6/J/2016,32/J/2016) la 15 martie 2017 şi sancţiunea disciplinară de suspendare din funcţie pe o perioadă de 3 luni pentru abateri disciplinare (în baza art 100 lit. d şi conform art. 99, lit. i, ambele din Legea 303/200 privind Statutul judecatorilor şi procurorilor), iar DNA, cum am scris mai sus, s-a făcut că pluă torenţial.

Asta pentru că tenisul se juca în anturaje selecte la Baza lui Dinu Pescariu, Ştrandul generalilor şi terenurile din faimoasa locaţie T 14 a Serviciului Român de Informaţii (structură secretă, nu-i aşa?!), scoasă de Sebastian Ghiţă din aşa-zisa conspirativitate (pentru proşti, desigur!), unde se aduna „elita” românească care, asemeni lui Ludovic Soare la singular, se creau, în grup, „Noi suntem Statul” (nu vă mai plictisim cu chestii din astea greţoase; dacă vreţi amănunte, citiţi http://www.evz.ro/chermezele-sri-pescariu-strandul.html şihttp://www.evz.ro/noi-suntem-statul-noi-nume-grele.html).

Luaţi cu multă lâmăie!

În acele vremuri de glorie pentru Binom (unii l-ar numi Trinom!) şi sateliţii săi (unii naturali, alţii artificiali) care implementau împreună, profund, şi pe faţă şi prin spate (cu „tacâm” complet!), statul de drepţi în România,  generalul izmenar Gabriel Oprea, ministru de interne şi vicepremier pe probleme de securitate naţională (să înnebuneşti, nu alta!) în Guvernul de tristă amintire (cu Duşa et. Co.), era în graţii şi în mari tandreţuri instituţionale subterane cu un alt general impostor, repetentul cu trei stele Coldea, „pretenul” doctoriţei Luluţa, şefa lui „Zdreanţă” de la DNA Ploieşti (Portocală, să moară mama!).

          Cu profil de slugă, sicofant şi oportunist, de un absurd kafkian în atitudine şi comportament, Gabi Oprea era „băiatul de mingi” şi „femeia de serviciu”, executând cele mai infamante sarcini. Obedientul cu „interesul naţional” în gură, i-a scos din rahat pe mulţi membri ai elitei selecte în care fusese şi el tolerat tocmai pentru că se dovedea a fi util. Cum se întâmplă, însă, întotdeauna şi oriunde, în această lume fără scrupule şi fără de Dumnezeu, unde numai banul şi interesul personal sunt valori supreme, şi Găbiţă a fost executat şi scuipat ca pe o măsea stricată. Cică din motive de „dura lex, sed lex” (sanchi!).

Cel de-al doilea sinistru personaj, generalul SRI DUMBRAVĂ DUMITRU, alintat Mitică, care şi-a băgat pielea la saramură pentru „şef-su”, generalul cu trei stele Coldea şi pentru camarila lui din SRI, a intrat ca boul, ziua în amiaza mare, in staulul de la Curtea Militară de Apel Bucureşti pentru a pune pile la preşedintele instanţei militare de judecată pentru Florinel, acest Lică Sămădăul de Târnova.

Generalul DUMITRU DUMBRAVĂ, tatăl câmpului tactic al SRI (cu mamă necunoscută!) extins în Justiție, este și el amestecat în ciorba scandalului de la Curtea Militară de Apel Bucureşti, fiind consemnat cu intrări în Registrul de evidenţă de la Punctul control acces al instanţei.

Cu SUV-ul Volkswagen Touareg în care l-a fătat mă-sa şi îmbrăcat preţios în fiecare zi cu scutece alternând între firmele Seroussi, Hugo Boss sau Gucci, parvenitul a muncit din greu cu preşedinte Curţii Militare de Apel Bucureşti să îngoape definitiv cauza nr. 25/81/2014.

De altfel, ca să nu avem discuţii, să spunem că chiar magistratul militar GHEORGHE MANEA a recunoscut că a fost vizitat de generalul SRI DUMITRU DUMBRAVĂ în zilele de 14 aprilie (11:30-13:20), 15 aprilie (12:02-12:55) și 17 aprilie 2015 (16:10-16:50) – reţineţi pentru mai jos aceste repere cronologice! – şi că a sesizat acestea directorului SRI, EDUARD HELLVIG (care a luat „aspra”, dar dura măsură de a-l numi pe DUMBRAVĂ secretar general al SRI!!).[3]

Atât premergător, cât şi în perioada acelor vizite, pe rolul Curții Militare de Apel Bucureşti (CMA) erau mai multe cauze la judecătorul de cameră preliminară având ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva soluţiilor de clasare (neurmărire) a dosarelor de la parchetele militare date în favoarea generalului SRI şi a mentorului său în metode securiste cripto-comuniste, generalul COLDEA, cauze formate urmare plângerilor şi denunţurilor făcute de mai mulți angajați ai Serviciului (ds. nr. 23/81/2014 – soluţionat pe 21.01.2015 şi ds. nr. 25/81/2014 – soluţionat la 15.04.2015).

De reţinut că şi la Tribunalul Militar Bucureşti, un alt ofiţer SRI, mr. FLOREA DANIEL, se lupta în zadar, aproape concomitent, cu hidra securiştilor din SRI (ds. nr. 156/753/2014 – soluţionat pe 17.12.2014). Pe acesta, „câmpul tactic” l-a rezolvat repede: considerând că nu l-a prejudiciat nimeni, şi deci nu este persoană vătămată (asta fiind doar în închipuirea lui), magiştrii i-au respins ca … inadmisibilă plângerea împotriva soluţiei de clasare a ds. nr. 83/P/2014, la care s-a reunit ds. nr. 84/P/2014, ambele ale DNA – Secţia militară, procuror de caz fiind tovarăşul pilot de helicoptere, general-maior magistrat  LUPULESCU NICOLAE, care-l vizau pe col. de securitate, reciclat de SRI, MARIN CONSTANTIN.

Revenim şi ne întrebăm ce motive avea generalul DUMBRAVĂ să-și lase mașina de serviciu B 74 JYI în parcarea CMA, în aprilie 2015? Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dureros pentru grandioasa şi independenta Justiţie românească şi pentru eternul şi fascinantul stat de drept autohton: atât generalul DUMBRAVĂ, cât şi şeful lui, COLDEA, au primit soluții favorabile, de netrimitere în judecată.

În ds. nr. 25/81/2014, grotescul situaţiei a ajuns la paroxism:

1. Cauza a fost judecată de col. magistrat STANCU RADU, adică tocmai unul dintre judecătorii militari (ceilalţi fiind Constantin Udrea, Viorel Chițu și Aurel Dumbravă) care i-au acuzat la DNA şi CSM pe preşedintele instanţei, generalul magistrat  MANEA GHEORGHE şi pe generalul magistrat BUGA CEZARIAN că dosarele cu generali sunt intenționat dirijate, prin repartizare manuală, către el și magistratul general CEZARIAN BUGA. Unul dintre dosarele date ca exemplu a fost chiar cel cu nr. 23/81/2014, în care mai mulți ofițeri SRI s-au plâns de abuzuri ale generalului DUMITRU DUMBRAVĂ, șeful Direcției Juridice a SRI.

2. Colonelul magistrat STANCU RADU a soluţionat ds. nr. 25/81/2014 exact în aceeaşi manieră părtinitoare cu cea pe care el o reproşa şefilor instanţei[4], stimulat tot de factorul politic numit Gabriel Oprea şi speriat de imixtiunea SRI în Justiţie (cine ştie ce scheleţi are şi el prin dulap!). Asfel:

– a „tras” vreo patru luni de dosar, doar, doar, o scăpa de el sau l-o lumina Dumnezeu cum să găsească o soluţie să iasă basma curată;

– a cerut petentului (culmea procedurii penale!!) să ataşeze la plângere Ordonanţele atacate!! De noaptea minţii această aberaţie, în condiţiile în care, potrivit art. 341, alin. (3) Cod procedură penală, aceasta este obligaţia procurorului: „Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. 2, transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei”. Şi, pentru asta, a mai acordat un termen!; 

– la termenul din 05.03.2015, nemaigăsind ceva de invocat, şi-a dat seama, ergo subit, că nu înţelege … plângerea cu care a fost investit, astfel că a cerut petentului „să-şi precizeze plângerea pe fiecare intimat în parte”! Mai mult, la fila 15 din Încheiere de dezinvestire prin care a soluţionat dosarul, judecătorul de cameră preliminară, col. STANCU RADU, a ţinut să se facă definitiv de râs, consemnând: „Deşi învinuirile au fost formulate de o persoană cu studii juridice care a avut calitatea de procuror – n.red. – col. GULIANU FLORIN a fost procuror la Procuratura locală a Sectorului 4 Bucureşti şi la Procuratura Locală Ploieşti între 1990-1991 acestea nu sunt punctuale …”.

**** Noi vă prezentăm Plângerea şi Concuziile / precizările petentului col. GULIANU FLORIN, foarte detaliate, ordonate, coerente şi expuse chiar într-un riguros limbaj juridic penal şi, dacă nu se înţelege ce a vrut omul ăsta să spună, noi ne lăsăm de meserie! ****

– pe 02.04.2015, judecătorul militar a mai scornit o dilemă, motiv pentru care a amânat pronunţarea pe 15.04;

– la 15.04.2015, „eminentul” magistrat a respins, prin Încheiere, plângerea, dar de emoţionat ce a fost, nici el şi nici grefiera de şedinţă (fiinţă nevinovată!) nu au văzut, când au semnat-o, o hilară eroare materială (nu are importanţă aici în ce a constat);

– pe 17.05.2015, domnul judecător militar, dovedind o conştiinciozitate demnă de o cauză mai bună (pe care, mai bine, şi-o manifesta când a dat soluţia!) s-a apucat să îndrepte eroarea materială.

Pe fondul său, soluţia de respingere a plângerii împotriva Ordonanţelor procurorului militar colonel VĂETIŞI MARIAN, respectiv a generalului maior magistrat LUPULESCU NICOLAE de la DNA – Secţia militară, date în ds. reunite nr. 109/P/201 şi 125/P/2014, este complet nemotivată. Necunoscătorii pot fi păcăliţi să creadă contrariul, deoarece aceasta se întinde pe 16 pagini, însă parcurgerea ei de către cunoscătorii în domeniu, coroborată cu susţinerile petentului, văzând şi catastrofalele Ordonanţe ale procurorilor atacate în instanţă, este relevantă în sensul expus mai sus.

Şi, uite aşa, „disidentul” colonel magistrat STANCU RADU, de la Curtea Militară de Apel Bucureşti a mai bifat un dosar rezolvat conform dorinţelor Binomului SRI-DNA!

*** Vă prezentăm şi Încheiere din 15.04.2014 a magistratului militar STANCU RADU, rod al intervenţiilor la conducerea Curţii Militare de Apel Bucureşti făcute de „interesul naţional” pe terenurile de tenis din unităţile SRI şi fruct al vizitelor repetate ale generalului SRI DUMBRAVĂ DUMITRU, la ex-preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti, general magistrat MANEA GHEORGHE. ***

Ne putem ostoi puţin mâhnirea şi mânia pentru astfel de glorioase fapte de arme ale acestor vajnici militari, prin împrejurarea că:

OPREA nu mai este nici în Guvern, nici în Parlament şi se târăşte ca o nevertebrată după moartea nedreaptă către care l-a împins pe tânărul poliţist Ginghină,

– parvenitul de COLDEA a căzut rău de pe piedestalul pe care se urcase cu cerbicie, setos de putere ca Lică Sămădăul,

– „tânăra” speranţa Securităţii, col. MARIN CONSTANTIN,  care, deşi şi-a făcut operaţie estetică să pară mai june şarmant, a plecat din SRI cu doi ani înainte de termen,

MANEA GHEORGHE e suspendat din magistratură,

– nici DUMBRAVĂ nu se simte prea bine,

LUPULESCU şi VĂETIŞI sunt pe linie moartă, faimoasa secţie militară a DNA desfiinţându-se … Dar astea sunt paleative!

Oricum, nimeni nu este veşnic în funcţie! O quam cito transit gloria mundi !


[1] Acuzaţii integral fondate, înmormântate de membrii clubului select „Noi suntem Statul” – a se vedea aici acuzaţiile http://adevarul.ro/news/eveniment/fostul-sef-curtii-militare-apel-denuntat-dna-militar-inspectia-judiciara-nu-l-a-tras-raspundere-fiindca-nu-mai-functie-1_57480f785ab6550cb85a7ab3/index.html

CURTEA MILITARA DE APEL BUCURESTI

   JUDECATOR DE CAMERA PRELIMINARA

  1. NR. 25/81/2014

Obiect: PLÂNGERE SOLUŢII DE NEURMĂRIRE/

          NETRIMITERE JUDECATĂ (art.340 NCPP)

PETENT: GULIANU FLORIN

Termen: 19.03.2015

 NOTE SCRISE – PRECIZAREA PLANGERII

impotriva solutiilor de neurmarire pronuntate de procurori in ds. nr. 109/P/2014 al DNA Bucuresti

 Faptele de a caror savarsire ii acuz pe cei nominalizati in sesizarea penala sunt prezentate si rezulta in detaliu, cu prisosinta, din urmatoarele acte procesuale, privite atat separat, individual, cat si coroborat:

Sesizarea penala (plangere si denunt) a subsemnatului, inregistrata la procurorul de serviciu al Parchetului de pe langa Inalta Curte de  Casatie si Justitie cu nr.  12.730 / 14.08.2014, nr. lucrare 199/VIII/1/ din 21.08.2014, care a fost ulterior transmisa, conform art. 239 CPP, spre competenta solutionare Directiei Nationale Anticoruptie, in baza careia s-a format ds. nr. 109/P/2014;

Solicitarea din 16.09.2014, inregistrata a doua zi, prin care subsemnatul am indicat, detaliat si motivat pe 14 pagini, probele a caror administrare am considert-o utila si pertinenta;

Plangerea penala a persoanei vatamate FLOREA DANIEL din 14.10.2014, inregistrata  in 15.10.2014 si in baza careia s-a constituit ds. 125/P/2014, reunit in 20.10.2014 la ds. nr. 109/P/2014, ambele ale Sectiei pentru combaterea infractiunilor de coruptie savarsite de militari a Directiei Nationale Anticoruptie;

Denuntul lui FLOREA DANIEL inregistrat cu nr. 1660/C/14.06.2014 (care a facut obiectul cauzelor reunite nr. 83/P/2014 si 84/P/2014, depus in copie conforma si in ds. nr. 109/P/2014);

Declaratiile subsemnatului date in 14.08.2014 (data in ds. nr. 83/P/2014, depusa in copie conforma si in ds. nr. 109/P/2014), 15.09.2014, 24.09.2014 si 07.10.2014;

declaratiile martorului FLOREA DANIEL din 07.07.2014 (data in ds. nr. 83/P/2014, depusa in copie conforma si in ds. nr. 109/P/2014) si 27.10.2014;

declaratia martorului PETRE SEVER TUDOR din 14.08.2014 (data in ds. nr. 83/P/2014, depusa in copie conforma si in ds. nr. 109/P/2014);

declaratia martorului GEANA DRAGOS MARIUS din 04.08.2014  (data in ds. nr. 83/P/2014, depusa in copie conforma si in ds. nr. 109/P/2014);

declaratia martorei TOMESCU GEORGIANA-ELENA din 21.07.2014 (data in ds. nr. 83/P/2014, depusa in copie conforma si in ds. nr. 109/P/2014)

– chiar Ordonantele dispuse in cauza de procurorul de caz, incepand cu cele de incepere a urmarii penale in rem (09.09.2014, 20.10.2014) si de extindere a urmaririi penale (17.10.2014) si terminand cu cea de clasare si disjungere (31.10.2014), in care acesta a facut si incadrarea juridica a faptelor.

 

Colonel MARIN CONSTANTIN, comandant al UM 0735 Ploiesti

 

  1. In perioada 2010-2013, Col. MARIN CONSTANTIN, avand functia de comandant al UM 0735 Ploiesti (denumire civila „sef al Directiei Judetene de Informatii Prahova”) a intocmit si transmis catre conducerea SRI rapoarte in care a prezentat cu rea credinta, cunoscand ca sunt neadevarate, fapte si imprejurari fara corespondent in realitate privind:
  2. Presupusa incercare a subsemnatului de a determina (influenta), la nivelul directorului SRI, actul decizional de schimbare a sa din functia de sef al unitatii teritoriale a SRI Prahova, in afara procedurii institutionale, prin influentarea decizionalului, intermediata de anumite conexiuni politice, dar nu inainte de a-l vulnerabiliza prin actiuni de natura a-l compromite.

Fapta nu exista si nu a fost dovedita de nicio verificare / cercetare interna si nici nu am fost intrebat vreodata despre asa ceva, desi, personal, col. Marin Constantin mi-a reprosat verbal in cateva randuri, aratand constant ca este puternic preocupat si marcat de eventualitatea schimbarii din functie.

  1. Presupusa comunicare de catre mine, senatorului SAVU DANIEL, fost ofiter SRI, fost coleg (direct sau prin intermediul deputatului EPARU ION), a unei situatii a multiplelor proprietati imobiliare ale familiei MARIN, pe care parlamentarul (obtinuta de pe internet, fiind publica) a prezentat-o in sedinta din 23.10.2014 a Comisiei parlamentare permanente de control asupra activitatii SRI (al carei membru este) si a cerut un raspuns scris SRI privind aceasta problema, considerand ca averea col. MARIN CONSTANTIN este dobandita partial ilicit / fraudulos, fiind nejustificata / disproportionata fata de nivelul veniturilor sale banesti de bugetar.

Col. MARIN CONSTANTIN a recunoscut in declaratia de martor din 24.10.2014 (fila 3 a acestei declaratii) ca a intocmit acele rapoarte si a consemnat aceasta imprejurare.

Eu nu am savarsit fapta de care m-a acuzat col. MARIN CONSTANTIN si nici nu a fost dovedita de vreo verificare / cercetare interna.

Nota: Col. MARIN a mintit. In realitate, acesta si-a publicat singur imobilele, distribuindu-le pe diferite site-uri de publicitate imobiliara, indicandu-si pentru contact nr. telefonului de serviciu al SRI (nu cel privat/personal). Eu nu am facut decat sa-i transmit, in 15.10.2013, ofiterului SRI cu securitatea interna din biroul care raspundea de Prahova, mr. Florea Daniel, o situatie sistematizata cu ajutorul soft-ului Imobmanager a imobilelor exhibate in spatiul public de col. MARIN (situatie pe care acesta o cunostea, oricum, dar pe segmente, inca de la inceputul anului 2013). Deci, i-am dat-o ofiterului competent/cu atributii pe aceasta linie, in interiorul SRI. Aspectele se confirma prin capturile din internet depuse de mine la dosar si prin declaratiile martorilor: Florea Daniel din 27.10.2014 (filele 2 si 4 ale acesteia), Marin Constantin din 23.07.2014 (filele 3 si 5), Marin Eugenia Simona din 24.07.2014 (fila 5).

  1. Ca subsemnatul as fi diseminat „in exterior” informatii din interiorul institutiei cu privire la cauze penale sesizate de SRI, aflate pe rolul Directiei Nationale Anticoruptie (serviciu teritorial si structura centrala) si al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, care se lucrau in cooperare, vizand fapte de coruptie, evaziune fiscala si spalare de bani in care erau implicati presedintele Consiliului Judeatean Prahova, Mircea Cosma, membrii ai familiei sale si apropiati ai acestora.

Col. MARIN CONSTANTIN a recunoscut in declaratia de martor din 24.10.2014 (fila 3 a acestei declaratii) ca a intocmit acele rapoarte si a consemnat si aceasta imprejurare falsa.

Eu nu am savarsit faptele de care m-a acuzat col. MARIN CONSTANTIN si nici nu au fost dovedite de vreo verificare / cercetare interna si nici de lucrarile din dosarele din care sustine, in mod fals, ca as fi diseminat acele date.

Nota: Col. MARIN a mintit. Nici pe parcursul asa-zisei „verificari speciale” si nici dupa aceea, nu am fost chestionat si nici acuzat de vreo conexiune cu imprejurarea susmentionata sau vreo imixtiune contrara regulamentelor si instructiunilor interne, pe care as fi avut-o in aceasta activitate operativa. De altfel, prin natura atributiilor mele specifice de serviciu, eu nu am avut acces la acele date si informatii (lucrate in mod secret si compartimentat pe alt profil de munca din unitate). Eu nu am avut nicio tangenta profesionala sau personala cu respectivele sesizari, cu cauzele penale formate, si nici cu persoanele implicate. Col. Marin, care a pretins fals existenta acestei legaturi sa o motiveze, probeze si sa arate in ce consta, concret. De altfel, din Ordonanta din 01.04.2014 a procurorului sef serviciu PAPICI LUCIAN, data in ds. nr. 324 / P / 2013 al DNA – Sectia de Combatere a Coruptiei (depusa de mine la dosar), nu rezulta vreo participatie, nici ca presupunere / banuiala, a subsemnatului, numele meu nefiind pomenit nicaieri in actul de procedura penala.

 

  1. Ofiteri din SRI, nominalizati de mine, dar neaudiati ca martori, au sustinut si confirma, in continuare, ca seful unitatii, col. MARIN CONSTANTIN, a achizitionat gratuit cherestea / material lemnos pentru constructii de la grupul de firme PRUNUS.
  2. La nivelul anului 2009, în indeplinirea atributiilor de serviciu, ofiteri din cadrul Sectorului Prevenire si Combatere Terorism ai Secţiei Judetene de Informatii Prahova a SRI (in prezent Directie) s-au deplasat la sediul SC PRUNUS SRL Plopeni. Firma avea ca profil prelucrarea si exportul materialului lemnos / cherestea in tari arabe si avea ca asociati pe fratii TUDOSE.

Ofiterii SRI care s-au deplasat in teren, cu aprobarea subsemnatului, in calitate de sef al sectorului de profil, si care, ulterior, au raportat atat aspectele profesionale cat si datele ce semnalau indicii de coruptie, sunt mr. (in prezent col.) ANGHEL GHEORGHIŢĂ si slt. (in prezent cpt.) MIHAI RAZVAN IONUT.

Acestia nu au fost audiati ca martori.

In esenta, celor doi ofiteri li s-a relatat ca seful SRI Prahova, col. MARIN CONSTANTIN, este cunoscut de conducerea firmei deoarece a fost beneficiarul unor cantitati de lemn de constructii, pe care acesta nu le-a achitat.

După efectuarea verificarilor (care se incadrau in categoria celor de rutina), inclusiv a discutiilor cu unul din proprietarii societatii comerciale (de fata fiind temporar si un alt salariat) si revenirea in unitate, mi s-a ordonat sa ma prezint la biroul col. MARIN CONSTANTIN (in acea perioada imputernicit / desemnat la comanda unitatii) care, foarte iritat / nervos, m-a chestionat in legatura cu respectiva activitate din teren sub urmatoarele aspecte: cine a ordonat / aprobat misiunea, care a fost interesul profesional / informativ operativ, care este motivul pentru care mi-am permis sa o aprob fara a-i raporta si fara a cere verificari prealabile cu privire la persoanele cu care s-a discutat. Ulterior, si cei doi ofiţeri au fost convocati de col. MARIN CONSTANTIN şi admonestaţi sub pretextul că verificarea nu a fost una aprobata legal şi ca acestia si-ar fi încalcat, astfel, atribuţiile de serviciu. Ni s-a ordonat sa prezentam rapoarte scrise (obligatoriu, atat aceste documente cat si datele obtinute si implementate electronic in sistemul informatic de catre acesti ofiteri, ar trebui sa existe si sa fie arhivate). 

În realitate, deranjul foarte mare pe care il arata col. MARIN CONSTANTIN (pe subsemnatul m-a amenintat personal inclusiv cu trimiterea in fata consiliului de judecata) era generat de o chestiune pur personala a carei devoalare de administratorul / directorul firmei din Plopeni fata de cei doi subordonati ai mei ii producea cel putin un prejudiciu de imagine. Abuzul fata de subsemnatul s-a completat cu faptul de a solicita ofiterilor mr. TEODORESCU VALENTIN, consilier juridic in acea perioada si lt. col. ILIE ADRIAN (ofiter cu securitatea interna pe langa DJI Prahova), sa declanseze procedurile institutionale de luare la cunostinta, raportare si solicitare de verificari suplimentare la unitatile lor centrale (Juridica, respectiv de Securitate Interna), pentru a escamota / glisa adevarata problema, coruptia. Col. MARIN CONSTANTIN a facut presiuni pentru a se concluziona ca subsemnatul si cei doi ofiteri care erau in subordinea mea am comis un eveniment contrainformativ. Cei doi reprezentanti in teritoriu ai unitatilor centrale au evaluat situatia prezentata, au citit rapoartele si au luat relatii de la cadrele implicate si acuzate de false neregului si, constatand ca, in realitate, masurile derulate de structura informativa au fost in limitele ordinelor interne de munca, nu au intreprins niciun demers pe profilul lor specific de activitate, replicandu-i comandantului ca „…daca considera ca s-a produs vreun incident de securitate, sa raporteze personal conducerii Serviciului”.

  1. Important este ca interdictia de a investiga acel mediu, de a cunoaste afacerile grupului de firme din Plopeni etc., a permis administratorilor acestora sa continue savarsirea de infractiuni.

Dovada irefutabila este faptul ca, pe 20.12.2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis admiterea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca urmare a solicitării D.G.I.P.I. (Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI) privind declararea ca indezirabili pe o perioadă de 10 ani a unor cetateni straini din mediul infractional in care actionau si fratii TUDOSE de la firma “PRUNUS”, pentru considerente de securitate naţională. Temeiul a fost OUG nr. 194 / 2002 privind regimul străinilor în România, in partea care priveste declararea ca indezirabil pe indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publica – prejudicierea bugetului de stat si culegerea de informatii din domeniul economic destinate consolidarii grupului si afacerilor ilegale.

Potrivit documentării informative în caz a D.G.I.P.I., cetăţeni straini si romani au constituit un grup organizat, cu preocupări circumscrise criminalităţii organizate, pe linia generării unor circuite financiare ilegale autosustenabile, cu impact direct în planul vulnerabilizării climatului de ordine publică şi a mediului de securitate intern.

Mecanismul financiar ilegal a avut ca scop principal prejudicierea bugetului statului român, prin operaţiuni de export cu mărfuri achiziţionate “la negru”, înregistrate prin mai multe societăţi comerciale, în scopul recuperării TVA, spălare de bani, operaţiuni de import cu eludarea taxelor vamale, externalizare ilegală de fonduri, activităţi ce au fost derulate prin implicarea unor terţi.

Serviciul de Investigare a Fraudelor  Constanta a descoperit, astfel, in 2011 (n.n. – noi derulasem acea actiune in 2009), o “jonglerie” privind achiziţia, depozitarea şi exportul materialului lemons livrat illegal de firmele PRUNUS PLOPENI, cu un prejudiciu de peste două miliarde şi jumătate de lei vechi, cu buşteni depozitati si exportaţi in si prin Portul Constanţa Sud Agigea.

 

III. Din toate documentele depuse la dosar rezulta ca ofiterul col. MARIN CONSTANTIN a derulat afaceri imobiliare, unele din acestea ilegale (faptele au fost descrise pe larg si s-au indicat mijloacele de proba).

  1. Afirm[1] ca, prin fapte de coruptie si abuz in serviciu, col. SRI MARIN CONSTANTIN a dobandit partial illicit (in perioada de referinta 2001-2014), bunuri imobiliare si mobiliare, a beneficiat abuziv de lucrari de investitii si servicii (la care se adauga mobilele / utilitatile cu care sunt dotate aceste proprietati, inclusiv in / la imobilele parintilor si socrilor sai) si trei autoturisme noi marca „KIA”, toate in valoare de aproximativ 1 (un) milion euro, suma evaluata extrajudiciar de consultanti in domeniul real estate si, respectiv, rezultata pe baza preturilor de achizitie a bunurilor mobile, manoperei si tarifele serviciilor de pe pietele de profil.

Concret, acestea sunt:

  • apartament cu 3 camere ultracentral Ploiesti, complet si modern mobilat si utilat (achizitionat de la SRI, instrainat in 2014);
  • vila de lux la Nistoreşti-Breaza (175 mp construiti, parter si mansarda, 3 dormitoare, 3 grupuri sanitare, living cu dining, bucatarie, 3 terase, 3 garaje, complet mobilata si utilata), casuta de gradina, cu terenul aferent de 000 mp cu livada si pomi-arbusti ornamentali, avand in spate padure);
  • un imobil rezidential duplex, „la gri”, in Cartierul de lux „Albert” din Ploiesti, cu teren de 518 mp;
  • alt teren ultracentral pentru constructii rezidentiale in orasul climateric Breaza, in suprafata de 700 mp, cu toate utilitatile;
  • 3 (trei) autoturisme noi marca „KIA”;
  • lucrari si servicii de modernizare / reabilitare ale vilei / curtii de la Breaza (achizitionata in 2007 cu imprumut de la subalternii col. PRUNA EUGEN – ulterior sanctionat disciplinar si eliberat din functia de sef sector si col. SIRBU DRAGOS FLORIN- ulterior promovat ca loctiitor al sau pentru informatii operatiuni, direct din functia neoperativa de sef de cadre) si ale imobilelor parintilor si socrilor din sat Pantazi, com. Valea Calugareasca, respectiv Aricestii Rahtivani, sat Targsoru Nou, folosind abuziv autovehicule si cadre ale UM 0735 Ploiesti.

Nici conducerea SRI nu a dispus masuri obiective de verificare, si nici organul judiciar nu a cercetat sursele tuturor veniturilor menite să justifice cheltuielile cu dobândirea averii si stabilirea eventualei diferente nejustificate dintre veniturile legale si cheltuielile reale, efectiv facute, raportate la standardul sau de trai (pozitia socio-profesionala).

  1. Acest context are ca repere urmatoarele fapte savarsite de col. MARIN CONSTANTIN. Acesta a:

Postat pe internet multitudinea de proprietati imobiliare;

Postat pe internet intentii / cereri de oferta pentru a-si achizitiona si alte imobile rezidentiale in zone ultracentrale din Bucuresti, Eforie Nord si Mamaia.

Afisat in public, in aceste anunturi, numarul de telefon de serviciu (0726.141.644), alocat de SRI comandantului, destinat comunicarii cu persoane ce detin functii oficiale in judetul Prahova.

Dezinformat conducerea SRI si pe membrii comisiei de „verificare speciala”, prin raportarea, in 2013, ca terte persoane rau voitoare, care doreau sa-l denigreze (cu trimitere la noi, cei trei ofiteri sanctionati si apoi trecuti in rezerva), i-ar fi postat pe internet ofertele de vanzare / cererile de cumparare sau schimb de imobile, dand ca telefon de contact pe al sau, de serviciu; a mai sustinut, initial, ca acestia i-ar fi facut fotografii tip „paparazzi” sau i le-au sustras pe ale sale (nu a stiut cum sa minta mai convingator).

► Printre anunturile afisate pe internet (din 26.08.2013, ora 07:01:29, cu nr. de telefon al SRI), este si urmatorul anunt de „comerciant de terenuri si vile”: BREAZA – CASA LA COMANDA ! – PE 400 SAU 700 MP !. BREAZA – CONSTRUIM CASA LA COMANDA CLIENTULUI, PROIECT ALES DE CUMPARATOR, MATERIALE: CARAMIDA + LEMN SAU LEMN. SUPRAFATA CONSTRUITA 150 MP, AMPRENTA LA SOL 75 MP. PRETUL CASEI LA STADIUL FINISATA ESTE 89.000 EURO”.                                                   

  1. De asemenea, col. MARIN CONSTANTIN a zadarnicit partial o actiune de recuperare creante a ANAF Prahova:

In esenta, col. MARIN CONSTANTIN a derulat impreuna cu MIHAI DENIS afaceri imobiliare, asa cum am demonstrat in denunt, in perioada 2008 – decembrie 2012, ca activitati economice, respectiv tranzactii imobiliare cu caracter de continuitate, fara a solicita inregistrarea in scopuri de TVA ulterior depasirii plafonului legal de scutire de la plata TVA. Dupa momentul acestei depasiri, au efectuat vanzari de terenuri construibile si cladiri noi, operatiuni taxabile din punct de vedere al TVA conform art. 141, alin. 2, lit f din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fara sa declare si sa plateasca TVA la bugetul de stat, pentru niciuna din aceste operatiuni. Organele de inspectie fiscala din cadrul Administratiei Finatelor Publice a judetului Prahova-Inspectia Fiscala, in baza verificarilor fiscale efectuate asupra acestor activitati derulate in perioada susmentionata, au consemnat rezultatele in Procesul-verbal nr. 763 din 11.02.2014.

S-a emis DECIZIA DE INSTITUIRE a masurilor asiguratorii din 13.02.2014, constatand existenta pericolului ca debitorul sa se sustraga de la urmarire sau sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul / averea. Obligatiile de plata, estimate prin referatul intocmit de organul fiscal, stabilite prin actul administrativ fiscal, Procesul-verbal din 11.02.2014, au fost de 258.080 lei, pentru care s-au instituit si masurile asiguratorii.

In timpul verificarilor fiscale, despre care – atat MIHAI DENIS (care fusese invitat la sediul organului fiscal), cat si col. MARIN CONSTANTIN luasera la cunostinta – cei doi au convenit sa incheie un contract de partaj voluntar. Din CONTRACTUL DE PARTAJ VOLUNTAR autentificat prin Incheierea  nr. 244 / 07.02.2014 la Biroul Individual Notarial MINEA OCTAVIAN Ploiesti, rezulta:

pentru ce au primit in deplina si exclusiva proprietate dupa iesirea din indiviziune (adica tot terenul, din care detineau 86, 8%, si toata constructia, din care detineau 83,5%[2]), sotii MARIN au platit (pentru cele 13,2%, respectiv 16,5% ale sotilor MIHAI) o sulta de 28.000 lei (echivalentul a aproximativ 6250 euro[3], deducandu-se ca intreaga proprietate ar fi valorat numai cca 42.000 euro, ceea ce este derizoriu, inadmisibil, in flagranta contradictie cu adevarul, cu preturile pietei etc.

constatand ca ziua partajului a fost vineri, 07.02.2014[4], adica exact in timpul verificarilor fiscale si la o saptamana de la data (pe 31.01.2014)[5] la care MIHAI DENIS si LUIZA au primit o noua citatie / invitatie pentru a li se comunica ca urmeaza a fi instituite masuri asiguratorii asupra conturilor bancare şi asupra bunurilor imobile (unul fiind chiar acesta, din Ploieşti, b-dul Republicii nr. 238A, unde coproprietara figura şi familia MARIN), rezulta în mod clar un ajutor fraudulos oferit de col. MARIN CONSTANTIN  asociatului sau, MIHAI DENIS, zis „PICTORUL” pentru a diminua suma supusa impunerii TVA.

Cu alte cuvinte, deoarece, în mod real, imobilele partajate (terenuri şi constructii) valorau cca. 250.000 euro, rezulta ca ofiterul SRI MARIN CONSTANTIN a fost complice la instrainarea subevaluata (la un pret neserios) a bunurilor imobile asupra carora Administratia Finantelor Publice – Inspectia Fiscala Prahova instituise, prin decizie, masuri asiguratorii.   

 

  1. Cu privire la gravitatea imprumuturilor de bani (de ordinul zecilor de mii de euro – 80.000) de la subordonati (lt. col. PRUNA EUGEN si col. SIRBU DRAGOS FLORIN) si imprumutarea cu bani (de ordinul miilor de euro) a unui subordonat (sef sector, col. CROITORU DANIEL), pentru ca acesta sa-si poata plati datoriile exorbitante pe care le acumulase si pentru a evita declansarea unui scandal de proportii, deoarece multi creditori nemultumiti de intarzierea restituirii banilor erau civili, arat ca toate au fost ascunse/musamalizate tot de MARIN CONSTANTIN.

Unul din creditori, mr. PETRE SEVER, a fost tot el cercetat si sanctionat disciplinar, acum fiind in rezerva, dupa ce a fost obligat sa demisioneze. Fata de mama unei colege, mr. CIOCAN LAURA, de la care imprumutase o suma mare, col. CROITORU DANIEL a promis ca isi va achita datoria cu un monument funerar, cu o cruce din marmura, aurita.

 

       Col. ANGHEL GABRIELdin Corpul de Control al directorului SRI, seful comisiei de “verificare speciala” (efectuata in perioada decembrie 2013 – februarie 2014);

       Cpt. DAMUREANU GEORGE – sef birou avize NATO din cadrul Directiei Generale Securitate Interna, membru al aceleiasi comisii de „verificare speciala” din decembrie 2013;

      Col. VRANCEANU MARIUS – fost loctiitor al sefului Corpului de Control din SRI, coordonatorul comisiei de verificare speciala si, apoi, presedintele comisiei de solutionare a contestatiei impotriva sanctiunilor aplicate subsemnatului;

       Cpt. NEAGU MIHNEA – sef Birou Juridic in cadrul Directiei Generale Securitate Interna, membru al comisiei de solutionare a contestatiei formulata de mine impotriva sanctiunilor;

        Mr. ALEXANDRU GEORGE BOGDAN – sef sector in cadrul Directiei Generale Securitate Interna,  al doilea ofiter intervievator la interviul de securitate din 04.06.2014;

       Superiorii acestora si conducerea SRI, toti nominalizati concret in plangere.

 

  1. Sintetic, abuzul, netemeinicia si nelegalitatea faptelor savarsite de acestia constau in:

– Lipsa oricarui corespondent in realitate al faptelor presupus a fi savarsite de subsemnatul, retinute in documentele interne de membrii comisiilor si avizate / aprobate de superiorii acestora si de prim-adjunctul directorului SRI, printre fiind toate cele indicate de subsemnatul in plangere (inclusiv cele cu nr. 001156585/04.02.2014 al Directiei Generale Securitate Interna, nr. 15/08765681/26.02.2014 al Directiei Generale Securitate Interna, nr. 01410641/03.03.2014 al Directiei Generale Management Resurse Umane si Organizare, nr. 01410542/27.02.2014 al Directiei Generale Management Resurse Umane si Organizare);

Nerespectarea Statutului cadrelor militare aprobat prin Legea nr. 80 / 1995, modificata si completata;

– Efectuarea unei asa-zise „verificari speciale”, in realitate un simulacru, cu rezultat ordonat si cunoscut inca de la declansarea acesteia si cu vinovatii artificiale prestabilite;

– Nerespectarea fatisa a dreptului meu la aparare in procedura administrativa;

– Aplicarea a doua ordine de ministru abrogate, emise de M.A.N. in domeniul disciplinei miltare;

– Invocarea unor texte de ordin intern care nu exista;

– Aplicarea cu rea credinta a unui text din Ghidul carierei in SRI, care nu are nicio legatura cu cazul meu;

– Neindicarea concreta a abaterilor disciplinare pretins a fi savarsite, operandu-se exclusiv cu generalitati, nici pana in prezent necunoscand ce anume fapte, individualizate la persoana mea, as fi savarsit, cand si cum / in ce modalitate;

– Lipsa oricarei probe care sa dovedeasca acuzatiile, sanctiunile disciplinare si trecerea in rezerva bazandu-se pe „vorbe, inchipuiri si plasmuiri”, sau cum chiar procurorul de caz recunoaste, pe banuieli.

Nota: Era necesar ca procurorul de caz sa stabileasca pe baza probelor contributia fiecaruia la intocmirea, aprobarea, avizarea, dupa caz, a rapoartelor la care fac referire, in care au consemnat / retinut, in exercitarea atributiilor de serviciu, fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului (despre subsemnatul si alti doi colegi), ori au omis, cu stiinta, a insera unele date sau împrejurări (despre col. MARIN CONSTANTIN) si, trunchiate, interpretate speculativ si cu motive false, flagrant contrare adevarului, le-au folosit pentru a produce consecinte juridice: sanctionarea disciplinara, eliberarea din functia de sef sector, punerea la dispozitie, mutarea la alta unitate, pe profil neoperativ, nerevalidarea avizului de securitate si, in final, potrivit scopului urmarit, trecerea mea in rezerva, din oficiu, din motive imputabile.

 

  1. Comisia de verificare speciala care s-a deplasat la sediul DJI Prahova (UM 0735 Ploiesti) in luna decembrie 2013 a avut componenta: cpt. DAMUREANU GEORGE – sef birou avize NATO din cadrul Directiei Generale Securitate Interna; col. ANGHEL GABRIEL – din Corpul de Control al directorului SRI, sef al comisiei si un al treilea ofiter din Directia Juridica, al carui nume nu l-am retinut (pe care, initial, l-am nominalizat ca fiind lt. col. GEORGESCU).
  2. In baza rapoartelor false ale comandantului de atunci, col. MARIN CONSTANTIN, cadrele militare din comisie – cu rezultatele la care trebuiau sa ajunga prin „verificarea speciala” deja comunicate si impuse de g-ral. lt. COLDEA MIHAIL FLORIAN – nu si-au indeplinit atributiile de serviciu ori le-au indeplinit defectuos (subiectiv si abuziv), au simulat procedura de verificare / cercetare, nu au efectuat-o complet, au retinut fapte inexistente etc.
  3. Subsemnatului nu mi-au fost aduse la cunostinta acuzatiile nici pe parcursul si nici la finalizarea „verificarii speciale”, pentru a le combate / in scopul de a ma apara.
  4. Aceste cadre militare numite in comisie au refuzat sa observe si sa consemneze ca, incepand cu 18 martie 2013, col. MARIN CONSTANTIN a postat public, in mediul internet, pe diferite site-uri de profil[6], ofertele de vanzare a tuturor proprietatilor sale imobiliare, indicand ca numar de apel de contact pe cel al telefonului de serviciu repartizat de conducerea SRI pentru uz profesional (0726141644).

Despre aceste anunturi publicate pe internet au luat la cunostinta multi ofiteri din unitatea SRI din Prahova, iar mr. FLOREA DANIEL, sef Birou securitate interna, a raportat in scris unitatii sale centrale aceste aspecte, suplimentar precizand cu argumente faptice ca veniturile comandantului nu acopereau cheltuielile / nu le justificau.

In concluzie, in mod abuziv, intr-o interpretare proprie, facuta cu rea credinta, membrii comisiei si prim adjunctul directorului au putut sa retina ca abatere disciplinara „crearea unui context defavorabil activitatii si credibilitatii institutionale, utilizand in acest sens date referitoare la situatia financiara si viata privata a sefului unitatii”,

  1. Mi s-au aplicat acte normative abrogate.
  2. a) Primul regulamentul militar incident in cauza trebuia sa fie al disciplinei militare, dar nu cel invocat eronat de faptuitori, adica Ordinul M 26 din 06.03.2009, care la data asa-zisei „verificari speciale” a abaterilor disciplinare era ABROGAT expres, ci Ordinul nr. M 64 din 10 iunie 2013 al Ministerului Apararii Nationale pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare[7].
  3. b) Al doilea regulament militar aplicabil trebuia sa fie de ordine interioara, dar nu cel mentionat in INTAMPINARE, tot eronat, adica aprobat prin Ordinul Ministrului Apararii nr. M42 din 27.04.2000, si acesta ABROGAT, ci Ordinul Ministrului Apararii nr. M 92 din 17 septembrie 2008 pentru aprobarea G.-1, Regulamentul de ordine interioara in unitate[8].

 

Intreaga procedura asa-zis disciplinara a fost ilegala si abuziva, vatamand drepturile subsemnatului. Faptuitorii nu au aplicat nici-un regulament al disciplinei militare / de ordine interioara, dispozitiile unor asemenea acte normative fiind cu evidenta eludate in tot parcursul pseudo-procedurii de cercetare disciplinara (constatare, cercetare si aplicare a sanctiunii disciplinare), atat timp cat nici nu stiau ca primele erau abrogate, iar in vigoare sunt celelalte corect indicate de subsemnatul.

 

  1. Nu au fost sunt nominalizati comandantii, superiorii, egalii sau inferiorii in grad fata de care se sustine (utilizand formularea generica din textul de act normativ) ca am manifestat lipsa de respect, iar „lipsei de respect” nu i se precizeaza elementele constitutive concrete / efective, sub aspectul atitudinilor / manifestarilor ce au condus pe faptuitori la o asemenea concluzie. Astfel, este neclar cand si unde s-a produs aceasta lipsa de respect, daca s-a manifestat in imprejurari identice sau contexte diferite ori fata de toti concomitent, sau pe rand. Comisia nu mi-a indicat si nici prezentat probele care dovedesc presupusa abatere disciplinara.
  2. Membrii comisiei nu mi-au precizat care din atributiile de serviciu (concret, din Fisa postului de sef sector) au fost indeplinite cu superficialitate, in ce a constat efectiv (care a fost natura acestei superficialitati / ce forma concreta a imbracat), in ce masura a fost (daca a fost) alterata activitatea profesionala.

Invederez ca exista o contradictie flagranta intre aceasta acuzatie si calificativele profesionale („FOARTE BUN”) acordate subsemnatului si structurii comandata de mine la UM 0735 Ploiesti)[9] in anul 2013[10].

In aceeasi ordine de idei, cu aceleasi argumente, consider total neadevarata (chiar neverosimila din punctul meu de vedere si al tuturor colegilor din Sectorul Contraspionaj Prahova aflat sub comanda mea in perioada de referinta)  afirmatia acuzatoare potrivit careia „s-au constatat o serie de deficiente, care s-au repercutat asupra activitatii structurii din care facea parte…”.

Sustin ca aceasta consemnare este un abuz, care contrazice insesi documentele si evidentele SRI (evaluari ale unitatii centrale, rapoarte de bilant, analize semestriale ale activitatii aprecieri anuale de serviciu, calificative acordate etc.) in care, niciunde, nu s-a retinut ca in 2013 s-au constatat deficiente care, si mai rau, se se fi si repercutat asupra „structurii”.

  1. Pentru a se observa mai bine precaritatea unei alte acuzatii, la acest punct voi utiliza metoda intercalarii in textul citat ad literam din documentul SRI INTAMPINARE, a intrebarilor pertinente, firesti, care se impun cu prisosinta, astfel:

„… a actionat fara a raporta ierarhic (cum, unde, cui, ce sa raportez ?) si fara a obtine aprobarile necesare pentru relationarea (de ce natura a fost aceasta relationare ?) cu mai multe cadre ale Serviciului (aceasta este monumentala! nu stiam pana acum ca unui ofiter SRI ii este interzis sa se relationeze „cu mai multe cadre SRI” !; n-am mai auzit si nici citit asa ceva!) si expunerea (cum, unde, in fata cui, fata de cine?) unor date (care date, ce fel de date, in ce constau acestea?) care constituiau obiectul activitatii profesionale (subsemnatul eram seful profilului „contraspionaj” din Prahova si, daca as fi expus astfel de date, acum eram arestat si condamnat !), fara ca acestea sa fie verificate sau reale, determinat de sustinerea unor interese personale” (in ce au constat aceste interese personale ? Eu nu am case, vile, terenuri, autoturisme, pietre si metale pretioase, conturi bancare in lei sau valuta, titluri de valoare, actiuni, parti sociale la vreo firma, nu am beneficiat de excursii „sponsorizate” in strainatate – dupa 1989 nici nu am iesit din Romania, iar concediile mi le-am petrecut in caminele de garnizoana ale SRI – etc.  etc.; am in proprietate un Citroen C1 si am locuit toata viata cu chirie, traind, eu si familia, din imprumuturi bancare, salariul de bugetar nefiind intotdeauna suficient).

  1. Cea din urma abatere disciplinara retinuta in sarcina mea, pe care o voi aborda similar, consta – in viziunea deformata a faptuitorilor infractiunilor de abuz in serviciu – in aceea ca:

„ofiterul nu a raportat ierarhic (cui, col. MARIN CONSTANTIN ?!) in mod corect cu privire la anumite actiuni personale care au implicat calitatea sa profesionala (confuzia este totala: care sunt acele „anumite” actiuni personale ? cum, in ce mod, la ce nivel, au implicat acestea calitatea mea profesionala, mai ales daca erau personale ?!) si date cunoscute in virtutea atributiilor de serviciu (din nou, este o afirmatie grava, dar lipsita total de concretete si nesustinuta cu argumente: in virtutea atributiilor mele de serviciu, eu cunosteam actiuni de spionaj contra Romaniei, in judetul Prahova, precum si unele conexiuni in Bucuresti si restul teritoriului statului; daca as fi „implicat” astfel de date – asa cum iresponsabil se sustine – tare ma tem ca declansam un scandal diplomatic, cel putin !), inducand in mod nejustificat existenta unor disfunctii si situatii contrainformative” (cui, unde le-am indus, in ce au constat acestea concret, efectiv, nominal si ce urmari au avut ?; cine si cum le-a contracarat pentru a le remedia / repara ?).

Fata de toate aceste fapte (pe care le-am expus si contracarat mai sus), pretins a fi fost savarsite de subsemnatul, care – daca ar fi fost adevarate – ar fi impus masuri punitive severe, reiau intrebarile in registrul retoric:

 – de ce subsemnatul si celalti doi ofiteri nu am fost trimisi in fata consiliului de onoare sau de judecata pentru a se dovedi vinovatia noastra, respectiv pentru a ne apara onoarea si a propune si administra, pe principiul contradictorialitatii dezbaterilor, probe in dovedirea nevinovatiei ?;

– mai mult, daca faptele ar fi fost de gravitatea care transpare din acuzatiile SRI si ar fi avut inserate elementele sugerate sau explicit induse de SRI, care este motivul pentru care nu s-au sesizat organele judiciare competente ?

  1. De asemenea, in mod total abuziv, nu mi-a fost asigurat dreptul la aparare prevazut de:

– art. 7, alin. 1 din Statutul cadrelor militare;

– art. 6, alin. 3, lit. e si l din Regulamentului disciplinei militare aprobat prin Ordinul nr. M 64 din 10 iunie 2013 al Ministerului Apararii Nationale si

– Ordinul directorului SRI nr. S/1163 din 15.06.2008 prin care s-a aprobat „Instructiunea privind modul de stabilire, sanctionare, evidenta, raportare si analiza a abaterilor disciplinare savarsite de cadrele militare din SRI” .

Membrii comisiei de „verificare speciala” nu au respectat dispozitiile art. 6, alin. 3, lit. l din Statutul cadrelor militare potrivit carora erau obligati sa imi permita sa-mi justific faptele care mi-au fost imputate.

Aceste acte normative au fost eludate cu rea intentie, in realitate neefectuandu-se cercetarea disciplinara reglementata de Ordinul directorului SRI nr. S/1163 din 15.06.2008). Procedura cercetarii disciplinare a fost disimulata intr-o asa-numita activitate de „verificare speciala” efectuata in baza unui alt ordin de director, respectiv nr. 001010 / 2004.

Faptuitorii, instigati de g-ral. lt. COLDEA M. FLORIAN, au procedat astfel pentru a evita aplicarea prevederilor imperative ale art. 35 din Statutul cadrelor militare si art. 20 din Regulamentul disciplinei militare care prevad ca, pentru apararea onoarei cadrelor militare si evitarea abuzurilor, cercetarea si judecarea abaterilor grave sau a altor fapte de aceeasi natura, se infiinteaza consilii de onoare si consilii de judecata.

Abaterile disciplinare pretins a fi savarsite de subsemnatul nu mi s-au adus la cunostinta, concret, respectiv sa fie descrise in materialitatea lor, sub aspect faptic, dar si sa fie individualizate prin:

– plasarea in timp si spatiu;

– aratarea contextului in care s-ar fi comis;

– indicarea gradului de vinovatie a subsemnatului;

– precizarea si dovedirea urmarilor negative;

– probele pe care se sustin.

  1. Cu privire la eliberarea din functie, punerea la dispozitie si mutarea la alta unitate, din alta garnizoana si in alta specialitate pe profil neoperativ, rog a se retine ca s-a comis un alt abuz:
  2. Cadrele militare membre ale acelei comisii de „verificare speciala” nu mi-a evaluat activitatea manageriala, astfel incat eliberarea din functie sa apara ca fiind justificata „ca act managerial”.
  3. Comisia de solutionare a contestatiei, cu rea credinta, a retinut, contrar adevarului, ca eliberarea din functie ar fi fost legala si s-a intemeiat gresit pe art. 76 si 78 din Legea nr. 80/1995 (in realitate articolul este din Statutul aprobat prin aceasta lege, si nu din lege) si pe dispozitiile art. 39, alin. 3, lit. c.

Abuzul este flagrant: dispozitiile art. 39 alin. 3 lit. c din OD SRI nr. S/1357/2011 pentru aprobarea Ghidului carierei in Serviciul Roman de Informatii (“eliberarea din functie si numire intr-o functie de nivel inferior, ca act managerial”)  nu isi gaseau aplicabilitatea in cazul meu intrucat eu eram deja confirmat in functie pentru un mandat de 5 (cinci) ani, nu eram in perioada de incercare (a se solicita Ordinul prim-adjunctului directorului SRI nr. AP I – 094 din 01.05.2013) si eram confirmat / definitivat prin Ordinul prim-adjunctului directorului SRI nr. AP I – 0196 din 04.09.2013.  Mai mult, anterior, incepand cu 2005, detinusem functia de sef al altui sector[11].

  1. Potrivit Statutului cadrelor militare aprobat prin Legea 80/1995, militarul poate fi mutat o data pe an, dar intr-o functie similara (s.n.), astfel incat, daca se dorea sa se pastreze aparentele si sa se respecte minimal legislatia, trebuia sa mi se ofere o functie similara. Subliniez, pentru ca parchetul sa cunoasca integral situatia de fapt, ca in cadrul UM 0735 Ploiesti (DJI Prahova), la data eliberarii mele din functie si a punerii la dispozitie (27.02.2014), era vacanta functia de sef Sector analiza-planificare.

S-au incalcat cu rea credinta dispozitiile imperative ale art. 84 alin. (1) din Statutul cadrelor militare potrivit carora trecerea ofiterilor dintr-o specialitate militara in alta[12] se poate efectua dupa obtinerea unei pregatiri corespunzatoare, singura forma prevazuta de lege, pertinenta situatiei mele, fiind absolvirea unui curs de perfectionare a pregatirii sau de specializare cu durata de minimum 3 luni, urmata de un stagiu practic neintrerupt de cel putin 2 ani in noua specialitate militara (ceea ce cu certitudine nu s-a respectat).

  1. Un nou abuz s-a savarsit prin supunerea la testarile cu aparatul poligraf (doua la numar, cea de-a doua refuzata de subsemnatul):
  2. a) Pe data de 01.2014, in timpul concediului meu legal de odihna, mi s-a ordonat sa ma prezint la o unitate specializata din cadrul SRI, din Bucuresti, pentru a fi supus testarii cu aparatul poligraf.

M-am prezentat si l-am informat pe ofiterul psiholog examinator ca accept testarea deoarece nu am nimic de ascuns, dar, in cazul meu, aceasta este complet nerelevanta si contraindicata, avand in vedere ca eram (si sunt) sunt sub un tratament medical complex, cu o medicatie variata, fiind diagnosticat din anul 2005 cu:

  • grave afectiuni cardio-vasculare
  • alte boli acute/cronice

Contrar deontologiei profesionale si a instructiunilor de testare cu aparatul poligraf, nu s-a tinut cont de aceste imprejurari. Ordinul instigatorului trebuia executat fara cracnire, intocmai si la timp, iar rezultatul a fost cel ordonat.

  1. b) Dupa mutarea la unitatea din Bucuresti, Directia Protectie Corespondenta Clasificata si Obiective (indicativ „K” – U.M. 0356), am fost convocat la sustinerea interviului de securitate pentru revalidarea avizului de securitate si, subsecvent, am fost trimis la o a doua testare cu aparatul poligraf (12.06.2014) la care m-am prezentat, dar am refuzat categoric sa o sustin din urmatoarele motive:

– era a doua in decurs de numai 5 (cinci) luni, rastimp in care nu savarsisem vreo fapta care sa impuna o reexaminare;

– rezultatele primei testari fusesera interpretate in sensul ordonat si urmarit de prim-adjunctul directorului SRI, aceasta cu atat mai mult cu cat unele intrebari tradau exact scopul care trebuia atins[13].

– dupa prima testare, pe fondul real al strsului, presiunilor si tracasarii de netagaduit la care am fost supus, am suferit un puseu paroxistic de tensiune arteriala avand ca urmare producerea unui accident vascular (in noaptea de 20 / 21.01.2014)  care a necesitat doua internari in spitale si ingrijiri medicale de 58 zile (filele 83 – 89 din documentatia atasata).

Testarea cu apartul poligraf nu s-a facut intr-un laborator independent, ci intr-o unitate SRI, respectiv „Centrul pentru Psihologie Aplicata”, al carei comandant este COLDEA DORINA (născuta Negru, originară din Zalău, judetul Sălaj), sotia prim-adjunctului directorului SRI.

Astfel, contrar unor reguli minime de deontologie profesionala, testarea cu poligraful a fost efectuata „la comanda”, sub presiune, cu rezultatele transmise „in plic”, caracterul obiectiv al acesteia fiind nul.

  1. In final, pe baza unui Raport al Directiei Generale Securitate Interna, s-a luat decizia de a nu mi se revalida avizul de securitate, aceasta nefiindu-mi motivata.

Era important, pentru asigurarea unei depline stari de legalitate si temeinicie, sa cunosc motivatia si probele pe care se sustine o astfel decizie de nerevalidare, cu atat mai mult cu cat aceasta atrage, de drept si imediat, trecerea in rezerva, pierderea calitatii de ofiter activ, respectiv pierderea locului de munca.

Contrar, este evident ca, fata de orice cadru militar devenit incomod, care ia atitudine fata de unele fapte ilicite despre care a luat cunostinta si le raporteaza[14], se pot comite abuzuri la adapostul necomunicarii motivelor, situatia creata fiind incontestabil de natura actiunii liberului arbitru (se pot „gasi” / „fabrica” motive suficiente care sa se plieze pe dispozitiile legale). In context, se pot manifesta, astfel, orgolii personale, razbunari, delatiuni etc. din partea unor cadre de conducere / cu competente de decizie, care, finalmente, se vor materializa intr-un ordin administrativ, de asemenea nemotivat faptic, de trecere in rezerva (cum s-a si intamplat).

De altfel, intreaga atitudine si modul de actiune al unor cadre din Serviciu, au facut predictibila solutia finala, indeosebi dupa sesizarea instantei de contencios administrativ, Curtea de Apel Ploiesti.

Statutul cadrelor militare prevede in art. 85, alin. 1, lit. m) ca trecerea in rezerva are loc in cazul neavizarii in vederea acordarii autorizatiei de acces la informatii clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori in cazul in care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar in conditiile legii.

In alin. 2, insa, se precizeaza, expressis verbis, ca “Trecerea in rezerva sau direct in retragere se face din oficiu, in conditiile prevazute la alin. 1 lit. a), b), d), e), f), i1), l), m) si n), la propunerea consiliilor de judecata, in conditiile prevazute la alin. 1 lit. i) si j), iar, in celelalte conditii, la propunerea comandantilor unitatilor din care fac parte, inaintata ierarhic.” (s. n.).

Subsemnatul nu am facut parte niciodata din Directia Generala de Securitate Interna – “E”, iar comandantul unitatii din care faceam parte habar nu avea de aceste urzeli subterane ale altora cu privire la subsemnatul, militar din subordinea sa.

Unicul interes de netagaduit al col. MARIN CONSTANTIN, al prim-adjunctului directorului SRI, al conducerii unitatilor centrale implicate si al membrilor diferitelor comisii constituite formal in caz, a fost indepartarea mea din sistem si, mai grav, musamalizarea / acoperirea faptelor cu caracter penal savarsite de col. MARIN CONSTANTIN si a urmarilor acestora.  

 

CONDUCEREA SRI

Diferit de insusirea si aprobarea cu rea credinta a masurilor sanctionatorii prezentate mai sus, desi faptele nu erau reale si nici probate, am solicitat ca in sarcina membrilor din conducerea SRI (Biroul Executiv) sa se mai retina:

  1. Conducerea SRI l-a numit si mentinut in functii de comanda pe col. MARIN CONSTANTIN, fost ofiter de Securitate, fara a solicita COLEGIULUI CONSILIULUI NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITATII, in temeiul art. 3, alin. 1, lit. h din OUG 24 / 2008 aprobata prin Legea nr. 293 / 2008, verificari asupra sa, respectiv daca a fost lucrator al Securitatii si a desfasurat activitati prin care a suprimat sau a ingradit drepturi si libertati fundamentale ale omului, cunoscand ca acesta a avut calitatea de ofiter al Serviciului Special „S” – Supraveghere Corespondenta – scrieri ascunse / anonime din cadrul Securitatii Judetene Prahova.

            Prin aceasta fapta, membrii Biroului Executiv al Consiliului Director al SRI se fac vinovati de indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu, deoarece l-au numit si mentinut pe MARIN CONSTANTIN in functia de sef directie judeteana a SRI, incalcand dispozitiile imperative ale OUG 24 / 2008, care interzic numirea acestei categorii de persoane in functii de conducere la nivelul „structurilor judeţene ale Serviciului Român de Informaţii”.

Pentru dovedirea acestor fapte, am depus dovezi la dosarul penal si am solicitat completarea probatoriului cu alte inscrisuri si martori, toate fiindu-mi respinse.

  1. Omisiunea de a sesiza organelor judiciare faptele prevazute de legea penala savarsite de col. MARIN CONSTANTIN.
  2. Uzurparea functiei directorului SRI de catre prim-adjunctul acestuia, g-ral. lt. COLDEA MIHAIL FLORIAN.

Argumentele si dovezile pe care am inteles sa le evoc, le-am prezentat in sesizarea penala, in declaratiile date in fata domnului procuror de caz si in memoriul cu propunerea de probe.

CONCLUZII

Procurorul de caz, prin expunerea motivelor pentru care a inlaturat probele pe care le-am invocat, ma „cearta” / „critica” ca probele propuse ar fi „nepertinete, neutile si neconcludente, ori au toate aceste trei calitati” si ca ar „arata partial care este obiectul acestor probe”, facandu-mi, totusi, concesia ca „faptele au fost oarecum individualizate”.

Adevarul este ca atunci cand organul judiciar nu doreste sa lucreze un dosar si procurorul se concentreaza pe identificarea elementelor negative ale persoanei denuntatorului, se straduieste cu orice pret sa gaseasca deficiente plangerii si probelor propuse de acesta, evident ca solutia inevitabila este „clasarea”.

Practic, procurorul a lasat sa se inteleaga ca, daca eu as fi propus altfel de probe, aceasta ar fi fost in masura sa dea greutate faptelor pretins a fi savarsite de faptuitori si ar fi consacrat/consfintit realitatea de necontestat ca faptele au fost comise si persoanele nominalizate de mine sunt cele vinovate.

Se observa asadar ca procurorul militar VAETISI MARIAN este exponentul sustinerii ca o solutie de urmarie penala in personam si o inculpare este posibila numai daca in exclusivitate petentul se straduieste sa probeze faptele sesizate, procurorul nevand vreo obligatie sa staruie, prin diligentele procedurale generoase pe care le are la indemana, sa probeze, ba mai mult ii si inlatura petentului exact probele propuse, desi acestea sunt utile si pertinente si care aveau vocatia evidenta a dovedi vinovatia faptuitorilor. Mai mult, daca simtea nevoia ca printre probele propus a fi administrate sa se regaseste una anumita vizata de acesta, nu inteleg care este impedimentul de a-mi fi fost indicata! Deci, per a contrario, in absenta probei / probelor pe care virtual le gandea procurorul de caz, concluzia ar fi ca nu se poate in mod rezonabil sustine acuzatiile.

O asemenea interpretare este gresita, iar un asemenea mod de aplicare a dispozitiilor legale referitoare la procesul penal sunt profund straine spiritului ce se degaja din scopul, conditiile generale de aplicare a CPP in general, dar si din conditiile, rigorile de aplicare a dispozitiilor care reglementeza urmarirea penala, in special (art. 285 si urm. CPP) si denota incalcarea normelor de procedura.

   Mai mult, asa cum am mai aratat, se acrediteaza ideea ca ori de cate ori nu exista o proba la care se “gandeste” procurorul, fapta nu poate fi probata, iar cand este propusa si exista o proba evidenta, directa sau la limita evidentei, acesta o inlatura pe terte motive nesustenabile. Nimic mai absurd, cu atat mai mult cu cat in faza de urmarire penala este chiar imposibil a-i cere persoanei care a formulat plangerea sau / si denuntul sa demonstreze ea, peste procuror, soliditatea, utilitatea si relevanta in cauza, in conditiile in care procurorul are o atitudine de noncombat, partinitoare la adresa faptuitorilor si principala sa preocupare este de a identifica critici la adresa probelor pentru a le respinge si nu pentru a le administra.

Incalcarea normelor de procedura de catre domnul procuror de caz  a continuat, deoarece, contrar faptului ca, desi chiar dansul arata ca „Cele doua aspecte identificate au potentialul de a pune in discutie o eventuala conduita neprofesionala a partii vatamate, fara ca aceasta sa insemne ca a si existat…”, trage concluzia ca si neprobate faptele care mi se imputa ar totusi reale.

Asadar, in aceste circumstante descrise, procurorul de caz a acreditat interpretarea, contrara dispozitiilor legale, conform careia, in lipsa argumentelor / demonstartiei din care sa rezulte ca subsemnatul nu am savarsit faptele disciplinare de care sunt acuzat, rezulta per a contrario, ca le-as fi putut, totusi savarsi, macar una din ele.

Apreciez ca, in raport cu normele interne si europene, magistratul militar a nesocotit in mod grav, neindoielnic si nescuzabil normele de drept procesual penal[15]. Concluzia in cauza nu are nicio legatura cu activitatea de administrare si evaluare a probelor si de analiza a scopului procesului penal.

Concluzia procurorului de caz reflecta doar stradania sa de a evoca fara probatoriu (ori cu o analiza partinitoare) sustinerile lui MARIN CONSTANTIN si ale martorilor acestuia, contrar responsabilitatii functiei de procuror militar care impunea major interpretarea judiciara prin aplicarea legii, nu creativitate si originalitate (a se vedea cateva exemple de astfel de consemnari despre: „subiectivism permis de lege”, „rafuiala” care ar fi existat la DJI Prahova si „inoportunitatea” declasificarii documentelor indicate de mine ca proba in aceasta faza).

Pe cale de consecinta, va rog a admite plangerea astfel cum a fost solutionata. Argumente exista, important fiind sa se inteleaga esenta intregii cauze si se se doreasca sa se faca dreptate.

 

17.03.2015                          Cu deosebit respect,

                                                                                                                                                  Col. (r) GULIANU FLORIN

[1] Am indicat toate izvoarele de proba si probele materiale.

[2] Scopul a fost si de a contracara efectele contractului de înstrăinare, din 21.10.2010, a cotei indivize de ½: cele două terenuri, de 1438 mp şi 244 mp, împreună cu al doilea imobil – apartamentul din duplex rămas nevândut – ramanand in proprietatea exclusiva a sotilor MARIN CONSTANTIN si EUGENIA SIMONA.

[3] Cursul BNR la 07.02.2014 era de 4,48 lei/euro.

[4] Anterior, miercuri 05.02.2014, în regim de urgenţă, MIHAI DENIS şi col. MARIN CONSTANTIN obtinusera documentatia necesară realizării tranzactiei notariale amintite. Pe de alta parte, coincidenta, in februarie 2014 lucrarile „comisiei de verificare speciala” trebuiau sa fie finalizate.

[5] Prima invitatie a fost primita la sfărşitul lunii septembrie sau octombrie 2013, ANAF incitandu-i la sediul său pe MIHAI DENIS si LUIZA pentru le preciza cuantumul datoriilor lor la bugetul de stat.

[6] Mercador / OLX ; www.anunturiimobiliare.ro ; www.anunturigratuite.com ; Raid onLine ; Ymai.ro etc.

       [7] Publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 399 bis din 03 iulie 2013.

        [8] Publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 815 din 05 decembrie 2012.

[9] Ambele calificative au fost “FOARTE BUN”. Conform Anexei 1 la Regulamentul disciplinei militare, prin rezultate foarte bune se inteleg “realizări care se situează peste obiectivele de performanţă stabilite anual.”

[10] Astfel, prin aprecierea de serviciu pentru activitatea pe anul 2013 mi s-a acordat calificativul „FOARTE BUN”. Pentru rezultatele profesionale deosebite si indeplinirea misiunilor specifice, unitatea centrala de profil a acordat Sectorului Contraspionaj din DJI Prahova, pe care l-am condus in anul 2013, acelasi calificativ de „FOARTE BUN”.

In ultimii 10 ani, am fost apreciat in cadrul evaluarilor anuale numai cu calificativele „BUN” si, majoritare, de „FOARTE BUN” si am indeplinit, neintrerupt, numai functii de conducere din primul palier de comanda (sef compartiment, sef birou, sef sector).

 

[11] Este de domeniul evidentei ca toate aceste elemente repere / ale situatiei mele profesionale, sub aspect faptic si de drept, erau pe deplin cunoscute membrilor comisiilor, conducerii unitatilor centrale nominalizate ca fiind implicate in savarsirea infractiunii de abuz in serviciu si prim-adjunctului directorului SRI, general maior Coldea Florian Mihail.

[12] Specialitatea in care am fost mutat la Directia Protectie Corespondenta Clasificata si Obiective intruneste toate criteriile pentru a fi incadrata in alta specialitate.

[13] “L-ati denigrat pe domnul colonel Marin Constantin ?”, “Ati folosit Serviciul / date sau informatii profesionale in interes personal ?”

[14] Cu diferite ocazii institutionale am raportat despre savarsirea unor fapte, inclusive prevazute de legea penala de catre unele cadre din DJI Prahova: in contextual actiunii de verificare speciala, la testele poligraf, cu prilejul audierii la comisia de solutionare a contestatiei formulate impotriva aplicarii sanctiunii disciplinare, al interviului de securitate.

[15] În cursul urmăririi penale, organul de cercetare strânge si administrează orice element de fapt care servevte la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a săvârsit-o si la cunoasterea împrejurărilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal”, conform art. 97 din Codul de Procedură Penală.

 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?