În ultimii ani, cele mai importante instituții ale statului au fost penetrate de fel de fel de persoane controversate. Nici Avocatul Poporului nu a scăpat. Ionel Oprea, adjunct al Avocatului Poporului, și coordonator al unui departament extrem de important – cel al drepturilor copilului, al familiei, tinerilor, pensionarilor și persoanelor cu handicap, are nu numai o carieră bizară, dar și multe controverse în carieră.

Înainte de a ateriza la AVP, între 2004 și 2005, Ionel Oprea a lucrat la IPJ Neamț, ca ofițer de poliție. Între 2002 şi 2004 era manager la un birou de consiliere în satul Grumăzești din același județ. A activat ca director de  televiziune, la 1 TV Neamț.

Fostul poliţist a fost mai întâi milițian, la Ministerul de Interne, 10 ani,începând din 1986, potrivit CV-ului său.

Acum, fostul milițian, împreună cu pedelista vopsită în liberală,Andreea Paul Vass, vrea să-și facă propria instituție cu bani de la stat. Nici mai mult, nici mai puțin, cei doi vor să rupă o bucată din instituție, să o numească Avocatul Copilului, unde să distribuie funcţii şi posturi apropiaţilor lor.

Împreună au pus la cale un proiect de lege, pe care vor să-l treacă rapid prin Parlament, pentru că nu se știe ce se va întâmpla la toamnă. Numai că au primit aviz negativ de la Consiliul Concurenței, care spune pe șleau că proiectul lui Vass-Paul,ghidată din umbră de fostul milițian Oprea, este neconstituțional. Se pare însă că cei doi nu se vor împiedica de acest aspect și strâng în continuare semnături în Parlament ca legea să treacă în regim de urgență.

În episodul următor, aspecte interesante despre averea fostului milițian și neconcordanțele din documentele oficiale. Toate la rândul lor.

 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?