Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, nu are şanse să câştige viitoarele alegeri prezidenţiale, care vor avea loc în primăvara anului 2019, arată rezultatele unui sondaj de opinie efectuat de Institutul Internaţional de Sociologie de la Kiev.

Potrivit experţilor, în cazul intrării lui Petro Poroşenko în al doilea tur de scrutin, acesta va fi învins indiferent de contracandidat. Rezultatele arată că dacă în turul doi al alegerilor lupta pentru fotoliul de preşedinte se va desfăşura între Petro Poroşenko şi Iulia Timoşenko, aceasta din urmă va obţine 23,4%, iar Poroşenko – 11,8%. Dacă lupta se va duce între Petro Poroşenko şi Iuri Boiko, Poroşenko va avea 15,3 din voturi, iar Boiko – 19%. Dacă în turul al doilea vor intra Boiko şi Timoşenko, atunci liderul „Batikivşcina” va câştiga alegerile cu 23,4%, în timp ce reprezentantul opoziţie va obţine 15,2% din voturi. Sondajul de opinie a fost efectuat pe un eşantion de 2.000 de persoane din 110 localităţi ucrainene. Amintim că alegerile prezidenţiale din Ucraina urmează să aibă loc la 31 martie 2019. Pentru a obţine victoria din primul tur, candidatul trebuie să primească sprijinul a 50%+1 din alegătorii participanţi la vot.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?