spot_img
6.9 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalizeExplicațiile lui Traian Băsescu despre documentele privind colaborarea cu Securitatea

Explicațiile lui Traian Băsescu despre documentele privind colaborarea cu Securitatea

-

Am luat notă de faptul că Antena 3 a prezentat documente din dosarul întocmit de CNSAS şi trimis la instanţă pentru a se stabili prin hotărâre judecătorească dacă am fost colaborator al securităţii sau nu.
Fac precizarea că nu există un angajament semnat de mine nici în dosarul inscripţionat cu numele meu şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea nici în dosar şi nici pe microfilm nu există documente scrise de mine sau chitanţe care să ateste plăţi efectuate de fosta securitate către mine şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator .Din câte ştiu, documentele pe care CNSAS le-a anexat în dosar cât şi microfilmul dosarului meu au fost predate de către SRI la arhiva CNSAS încă din anul 2006, a scris fostul președinte Traian Băsescu duminică seară pe facebook după dezvăluirile Antenei 3.

Predarea arhivei fostei securităţi către CNSAS s-a făcut urmare a solicitării pe care eu, în calitate de Preşedinte CSAT, am făcut-o către SRI. Până în prezent, cu ocazia diverselor verificări CNSAS mi-a eliberat 4 certificate de necolaborare cu securitatea ca poliţie politică.
Fiind convins că nimic din actele mele nu poate fi considerat act de poliţie politică aştept indeplinirea procedurilor legale şi verdictul instanţei . Desigur, îmi doresc ca dosarul să fie soluţionat în instanţă şi nu în dezbatere publică, motiv pentru care nu voi comenta public conţinutul documentelor prezentate de Antena 3 şi nu mă voi angrena în dezbatere publică pe subiectul dosarului, având în vedere că eu însumi sunt subiectul dosarului întocmit de CNSAS şi aflat acum la instanţa de contencios administrative şi fiscal,
mai spune Băsescu.

- Advertisement -

Curtea de Apel Bucureşti a înregistrat miercuri dosarul în care CNSAS solicită instanţei stabilirea calităţii de colaborator al Securităţi în cazul fostului preşedinte Traian Băsescu. 

Traian Băsescu ar fi avut numele conspirativ ”Petrov”.

- Advertisement -

Berta Popescu a prezentat, duminică, la ”Sinteza Zilei”, două dintre notele informative date de Petrov Securității.

În cele două se vorbește despre doi colegi de la Institutul de Marină. 

Documentele ar fi făcut parte din dosarele celor denunțați și de aceea nu ar fi fost găsite în dosarul lui Traian Băsescu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img