spot_img
15.3 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEconomieComertFC Barcelona își face academie de fotbal la Budapesta

FC Barcelona își face academie de fotbal la Budapesta

-

FC Barcelona lansează academie de fotbal la Budapesta. Sub supravegherea unuia dintre cele mai mari cluburi din lume, pe tot parcursul anului, vor fi pregătiţi copii cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani.

Balázs Farkas, directorul executiv al Barca Academy Hungary, a
declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că acordul a fost
precedat de 4 ani de pregătiri. Anunţul a fost făcut lunea trecută
de către Pau Vilanova, membru al conducerii FC Barcelona, în cadrul
festivităţii organizată în capitala catalană cu ocazia împlinirii a
90 de ani de la naşterea fotbalistului maghiar Kocsis Sándor,
jucător la FC Barcelona în perioada 1958-1966.

- Advertisement -

“Fotbalul maghiar are o tradiţie îndelungată, iar filosofia şi
stilul de joc al Barcelonei poate fi potrivit cel mai bine în acest
mediu. Datorită (foştilor jucători maghiari ai Barcelonei) Kubala,
Kocsics şi Czibor (catalanii) poartă în inimă maghiarii şi au fost
foarte bucuroşi să lanseze o astfel de academie în Europa Centrală,
să creeze valoare”, a declarat fostul jucător al naţionalei ungare
de fotbal despre seria de negocieri.

Potrivit acordului, Academia de la Budapesta va funcţiona sub
îndrumarea directă a unui director sosit de la FC Barcelona şi
numai cu antrenori care au învăţat metodele catalane de pregătire
în formarea profesională a juniorilor. Aceştia vor putea lucra la
club doar aplicând aceste metode şi astfel îşi vor putea desfăşura
activitatea în capitala Ungariei.

- Advertisement -

Academii similare există în întreaga lume sub supravegherea FC
Barcelona. În Europa, după Varşovia, Moscova şi Istanbul, cea de-a
4-a va fi la Budapesta.

Academia, care conform planurilor va avea o bază în Pesta şi
una în Buda, pe parcursul primăverii şi al verii aşteaptă să se
prezinte iubitorii de fotbal care vor fi selectaţi printr-un
examen. Pe parcursul acestuia, se va ţine cont de virtuţile
esenţiale pentru stilul Barca cum ar fi: focalizarea pe minge,
dinamismul sau independenţa. Detalii pot fi găsite pe site-ul
Academiei (fcbacademy.hu).

Cei mai buni se pot alătura mai târziu echipei din Barcelona,
deoarece catalanii au drept de preselecţie dintre jucătorii
proeminenţi.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img