Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au condamnat o femeie care își obliga nepotul, sub amenințarea cuțitului, să se masturbeze. Femeia și complicele ei au fost condamnați la câte 8 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, scrie Gazeta de Cluj.

RELATAREA DIN GAZETA DE CLUJ:

„Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj împotriva sentinţei penale din 10 aprilie a Tribunalului Sălaj pe care o desfiinţează în latura penală în ce priveşte cuantumul pedepselor şi a pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor Nicoleta Redeş şi Adrian Berki şi majorează pedepsele aplicate inculpatei pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului şi pentru agresiune sexuală şi menţine pedeapsa pentru complicitate la pornografie infantilă. Contopeşte pedepsele aplicate, stabilind ca inculpata să execute 8 ani si 8 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 28 august 2018 la zi”, se arată în documentul citat.

De asemenea, instanţa a majorat şi pedepsele aplicate lui Adrian Berki, tot pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, agresiune sexuală şi act sexual cu un minor şi a menţinut pedeapsa pentru infracţiunea de pornografie infantilă, stabilind ca acesta să execute în final tot 8 ani şi 8 luni închisoare.

Femeia, în vârstă de 48 de ani, a fost reţinută de procurorii DIICOT în 28 august 2018.

„S-a reţinut că în perioada ianuarie 2017- iulie 2018, doi minori în vârstă de 8 ani şi respectiv 14 ani, au fost încredinţati în plasament de către Comisia Pentru Protecţia Copilului, mătuşii materne, Nicoleta Redeş, pe considerentul că mama acestora are probleme de sănătate şi nu se poate ocupa de minori întrucât necesită o serie de investigaţii medicale şi intervenţii chirurgicale. În data de 26 iulie 2018, suspectul Adrian Berki, în vârstă de 19 ani, s-a prezentat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj sesizând faptul că cei doi minori care i-au fost încredinţaţi Nicoletei Redeş spre creştere şi educare sunt supuşi la rele tratamente de către aceasta, ocazie cu care a prezentat mai multe imagini în acest sens”, se arăta într-un comunicat al DIICOT.

Din cercetările efectuate de procurori, a rezultat că femeia şi-a supus nepotul, în repetate rânduri, la pedepse inumane, „în măsură să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestuia”.

„Punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice intelectuale şi morale a minorului se desprinde atât din natura pedepselor aplicate menite să înjosească şi să umilească minorul, cât mai ales din durata acestor pedepse şi modul lor de executare pe perioade foarte lungi de timp (o noapte întreagă). Astfel, inculpata îl obliga pe minor să stea în genunchi, legându-l la gură cu un fular, îmbrăcat în haine de iarnă, cu mâinile întinse şi cu o bâtă pe acestea, forţându-l să stea în această poziţie timp de aproximativ 20 de ore, lângă o sobă, fără a mânca sau a bea apă. De asemenea, în aceeaşi perioadă, Nicoleta Redeş împreună cu Adrian Berki l-au determinat pe minor, prin ameninţarea cu cuţitul, să efectueze activităţi cu caracter sexual, în prezenţa acestora şi a surorii minorului”, se mai arată în comunicat.

„De asemenea, cei doi adulţi au determinat-o pe minoră, care a acţionat sub constrângerea morală a lor, fără vinovăţie, să filmeze acte sexuale şi au înlesnit filmarea, producând, deţinând şi stocând în acest fel material pornografic, pe care l-au distribuit ulterior şi altor persoane”, mai arătau anul trecut procurorii.

În timpul percheziţiilor efectuate în 2018 pe raza oraşului Şimleu Silvaniei la locuinţele Nicoletei Redeş, procurorii DIICOT Sălaj au ridicat, în vederea cercetărilor, un hard-disk, trei telefoane mobile, un cuţit şi o bâtă, precum şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte folosite în activitatea infracţională.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?