Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei va fi conferit guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, conform unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Firea a fost purtătorul de cuvânt al lui Isărescu când acesta a fost premier.

În referatul de aprobare, semnat de primarul general, Gabriela Firea, se arată că Isărescu, născut pe 1 august 1949 la Drăgăşani, judeţul Vâlcea, este academician, preşedinte al Secţiei de Economie, Sociologie şi Ştiinţe Juridice a Academiei Române.

Pe lângă funcţia de guvernator al BNR, îndeplineşte responsabilităţi şi pe plan internaţional, fiind guvernator pentru România al FMI, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, membru al Clubului de la Roma şi al Trilateralei.

“În anul 2000, îndeplinind pentru un an mandatul de prim-ministru, a negociat cu Comisia Europeană şi a obţinut decizia de aderare a României la UE la 1 ianuarie 2007. În acest scop, a organizat şi a condus realizarea strategiei de dezvoltare a României pe termen mediu (…). Reîntors la Banca Naţională, în funcţia de guvernator, a promovat o politică monetar-valutară în sprijinul dezvoltării durabile a ţării şi a asigurat liberalizarea contului de capital la 1 septembrie 2006, decizie ce a însemnat practic trecerea la convertibilitatea deplină a monedei naţionale”, se arată în document.

Se menţionează că Isărescu a sprijinit acţiunile de consolidare şi restaurare a Palatului BNR, dar şi restaurarea şi conservarea Palatului Chrissoveloni.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?