Angela Gheorghiu a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei pe 11 septembrie 2017, precizează PMB, care transmite că soprana nu doar că a primit această distincţie, dar a şi mulţumit edilului. Primăria spune că soprana a cerut şi ştergerea unor taxe şi impozite neplătite.

“La propunerea Primarului General şi prin votul consilierilor generali, doamna Angela Gheorghiu a primit titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti în data de 11 septembrie 2017, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru promovarea Bucureştiului şi a României în lume. Doamna Gheorghiu nu doar că a acceptat această înaltă distincţie, dar a şi mulţumit Primarului General şi Consiliului General pentru aceasta. În data de 15 septembrie 2017, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, soprana Angela Gheorghiu a concertat în Piaţa Constituţiei din Capitală. Onorariul plătit de Primăria Municipiului Bucureşti prin Arcub, pentru concertul susţinut de soprana Angela Gheorghiu a fost de 144.906 euro, inclusiv TVA”, transmite Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă, remis marţi MEDIAFAX.

Instituţia condusă de Gabriela Firea mai arată, referitor la ceremonia de acordare a titltului de cetăţean de onoare şi a Cheii Oraşului Bucureşti, că, la solicitarea expresă a artistei, s-a convenit ca evenimentul să aibă loc pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au făcut toate demersurile pentru organizarea acestui eveniment la Palatul Regal, la data solicitată de Angela Gheorghiu, însă, cu o seară înainte de eveniment, soprana a anunţat prin e-mail că nu mai poate participa la ceremonie „din motive personale”, condiţionând participarea de soluţionarea unor probleme fiscale, transmite Primăria Capitalei.

“Concret, artista a solicitat primarului general să intervină pe lângă Direcţia de Impozite şi Taxe sector 2, sau ANAF, pentru ştergerea unor datorii pe care această le are, datorii reprezentând impozite şi taxe neplătite. Primarul Capitalei nu a dat curs acestei solicitări, neavând calitatea legală de a soluţiona astfel de probleme”, mai arată Primăria Capitalei.

Reacţia Primăriei Capitalei vine după ce Soprana Angela Gheorghiu a transmis un mesaj după evenimentul de pe Arena Naţională în cinstea victoriei Simonei Halep la Roland Garros, precizând că a refuzat titlul de cetăţean de onoare şi că a rămas dezamăgită să vadă că edilul „continuă să se folosească de numele unor mari personalităţi”.

“Sunt profund deziluzionata, stimata doamna primar al orasului Bucuresti, pentru ca ati continuat sa va folositi de numele unor mari personalitati, oferindu-le cheia si cetatenia de onoare a Bucurestiului. Avand o cariera mondiala din anul 1990 pana astazi, sunt si eu un exemplu pentru elita si intelectualii din Romania ce nu se lasa instrumentalizati de dumneavoastra; da, tin sa subliniez ca am refuzat cheia si cetatenia de onoare a orasului Bucuresti in septembrie 2017 cu ocazia concertului meu, oferit de catre primaria orasului Bucuresti publicului din Romania. Am refuzat aceste onoruri si pe data de 1 decembrie 2017, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. V-am trimis chiar atunci, pe 1 decembrie 2017, un e-mail cu o scuza, crezand sincer ca va urma sa imi oferiti aceste distinctii doar pentru ceea ce reprezint in lumea artei internationale si nu pentru a va putea folosi de numele meu pentru imaginea politica a domniei voastre. Am simtit atunci ca munca si notorietatea mea vor fi instrumentalizate de catre dumneavoastra si de aceea am refuzat”, a scris, pe Facebook, Angela Gheorghiu.

Soprana a precizat că a aflat că, în aceeasi zi de 1 decembrie, primarul general Gabriela Firea a oferit cheia şi cetăţenia de onoare a Bucureştiului acelor şase personalităţi româneşti, care au răspuns afirmativ, “ca la comandă”.

“Ce au simtit oare acele 6 personalitati, care au fost invitate in aceeasi zi, in dimineata zilei de 1 decembrie, pentru a fi onorate, pe fuga, in locul meu, in ciuda lungilor cariere ce le-au avut, nu stiu. Mi-am dorit intotdeauna si inca imi doresc ca aceste onoruri primite din partea tarii mele sa imi fie oferite numai si numai pentru munca mea si pentru daruirea mea intru arta, pentru cariera ce am avut-o pe intreg mapamondul de 28 de ani. Exista multe metode de a onora un artist. Invit pe toti politicienii romani sa se poarte cuviincios si sa nu se mai serveasca niciodata pentru interesele lor marunte politice de marile personalitati din Romania ce obtin mari succese si victorii! Nu este elegant ca un om politic sa se serveasca in mod public de talentul, succesul si mai ales de munca unei personalitati artistice mondiale. Tin foarte mult sa va asigur ca exista si oameni care tin la demnitatea si la munca lor, dand dovada de o coloana vertebrala solida si care sunt extremi de atenti la imaginea, asocierea si onorabilitatea muncii lor. Recomand fiecarei personalitati in Romania ca in viitor sa cumpaneasca foarte bine inainte de a accepta o astfel de recunoastere”, îşi încheie mesajul Angela Gheorghiu.

Simona Halep a prezentat, luni după-amiază, trofeul de la Roland-Garros pe Arena Naţională, în aplauzele a zeci de mii de persoane, imnul naţional fiind cântat de Marcel Pavel şi Monica Anghel, dar primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, a fost huiduită. În momentul în care Primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi-a început discursul prin care i-a făcut loc pe scenă Simonei Halep, mii de oameni au huiduit-o la unison. Gabriela Firea şi-a dat seama că nu trebuie să prelungească momentul: “Bun venit, Simona Halep! Te rog să primeşti din sufletul nostru cheia oraşului Bucureşti şi această plachetă ovaţională. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut!”, au fost cuvintele politicianului, urmate de prima reacţie a Simonei. Ulterior,Gabriela Firea, a transmis, pe Facebook, că încă de dimineaţă s-a încercat compromiterea acţiunii de ceea ce a numit „aparatul soroşist”.

REPLICA ANGELEI GHEORGHIU:

Îmi pare rău că Primarul General al Bucureștiului a ales să răspundă mesajului meu cu o serie de inexactități și insinuări, ba chiar cu acuzații foarte grave, doar pentru că am curaj să spun lucrurilor pe nume.

Am anunțat înainte de data de 1 Decembrie că nu mai pot participa la ceremonia de decernare a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului București din motive personale. Nu am vrut atunci să intru în detalii, dar am comunicat Primăriei că nu pot participa, dat fiind contextul social al respectivului eveniment, care ar fi putut să ducă la interpretări nepotrivite. Nu am fost informată că decizia de a primi acest titlu se putea lua în absența consultării mele.

Motivele specifice pe care le-am avut pentru a nu da curs invitației din decembrie le-am expus deja. Eram în punctul în care toată ceremonia ar fi fost doar un exercițiu de imagine pentru un politician. Soluția care s-a găsit, de a fi înlocuită peste noapte cu alte șase personalități doar pentru ca spectacolul să continue, a demonstrat că temerile mele erau îndreptățite.

Am susținut, într-adevăr, un concert în Piața Constituției, în anul 2017, la invitația și contractată fiind de Primăria Bucureștiului. Ce a contat pentru mine atunci a fost faptul că respectivul concert urma să fie gratuit pentru bucureșteni și pentru iubitorii de muzică din toata țara (concertul fiind transmis în direct de Televiziunea Română), dar și faptul că în seara aceea s-a cântat muzică de operă, în Piața Constituției, pentru mai bine de 10.000 de oameni. De aceea am acceptat să cânt. Datele financiare au fost negociate de impresari. Afirmațiile cu privire la onorariul de concert sunt în afara prevederilor contractuale și total lipsite de eleganță.

Deși nu trebuie să mă justific în vreun fel, precizez că am susținut de-a lungul vremii numeroase concerte pro bono, la care nu am cerut și nu am primit bani, concerte pentru cauze nobile, care meritau susținerea mea. Am făcut asta și pentru că îmi doresc și caut să întâlnesc publicul roman de câte ori am ocazia. De pe urma concertului umanitar pentru victimele de la Colectiv, jumătate din banii pe care i-am strâns sunt încă dați dispăruți, deși înteleg că între timp a fost câștigat inclusiv un proces.

Datorii la statul român nu am. Întâmplarea face că am primit recent o rectificare prin care se atestă că statul român, prin ANAF, trebuie să-mi returneze o parte din sumele pe care eu le-am plătit, autoritățile respective anunțându-mă că au greșit calculele. Sigur, am tot povestit despre pățania mea, pentru că mi se pare scanadalos acest comportament abuziv, dar nu am cerut cuiva să intervină pentru nimic, m-am plans mai mult. Mi-am plătit datoriile din România, ba mai mult decât atât, nu am nici măcar rezidență fiscală aici.

De-a lungul timpului, am primit distincții peste tot în lume. Iar politicieni importanți și-au făcut timp să vină și să îmi ofere aceste distincții în orașele în care am cântat. Simplul fapt că mă văd nevoită acum să mă justific în fața unor acuzații incredibile mă fac să aplaud corul din ce în ce mai puternic al românilor care cred că așa nu se mai poate și că în România lucrurile trebuie să se schimbe. Datorăm asta, o țară normală, cu un stat drept și cu politicieni puși în slujba cetățenilor, urmașilor noștri.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?