Avocatul-impostor Alexandru Ion-Tudoran, fiul judecătorului Corneliu Bogdan Ion-Tudoran de la Curtea de Apel București, este anchetat de trei unități teritoriale ale Ministerului Public. Potrivit unor comunicări oferite ziarului „România liberă”, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu investighează faptele penale ale falsului avocat Alexandru Ion-Tudoran. Alexandru Ion-Tudoran profesează de ani ca avocat fără a deține, legal, această calitate, scrie newstrack.ro.

Deși nu este și nu a fost vreodată membru al Uniunii Naționale a Barourilor din România, fiul magistratului Ion-Tudoran a îmbracat roba de avocat și a pledat în fața judecătorilor. Nici o instanță, deși există obligația de a verifica calitatea avocaților, nu a consultat Tabloul Avocaților pentru a constata că are de-a face cu un impostor. Pentru a induce în eroare clienții și judecătorii, Alexandru Ion-Tudoran a folosit la instanțele de judecată împuterniciri falsificate grosolan, editate de-a valma în română și spaniolă, dar și chitanțe fără nici un element de securizare fiscală, cumpărate la colț de stradă. Alexandru Ion – Tudoran a folosit, de cel puțin 3-4 ani, aceeași împuternicire avocațială falsificată, cu aceeași serie, pretins a fi emisă de Ilustre Colegio de Abogados de Madrid. Deși știa că odrasla lui nu este avocat cu drept de a profesa, judecătorul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran l-a desemnat ca apărător într-o cauză de contencios judecată în dosarul 1307/120/2016 la Tribunalul Dâmbovița. Practic, judecătorul Ion-Tudoran a girat, a protejat și și-a exercitat influența pentru a legitima impostura fiului, mai scrie sursa citată.


SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?