Ovidiu Puţura, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, face o foarte interesantă analiză cu privire la ingerința CSAT în materie de lege penală, cu ocolirea Parlamentului, autoritate supremă în materie de legiferare, printr-un act adminstrativ secret. Fostul secretar de stat analizează, de asemenea, și Adresa Administraţiei Prezidenţiale, pe care o găsește abil întocmită, în sensul în care eludează aspecte importante, cu privire la modul în care CSAT și-a depășit atribuțiunile cu încălcarea prevederilor legale, atunci când a implicat SRI în activități de cercetare penală. Materialul a fost publicat de Evenimentul Zilei.

Publicăm fragmentele cele mai relevante din această analiză.

În spaţiul public a apărut Adresa nr. DNS/288 din 16.02.2016, nesecretă, emisă de Administraţia Prezidenţiala şi Adresată Preşedintelui Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, doamna judecător Dana Gîrbovan. Această adresă arată raporturile dintre serviciile de informaţii ale statului cu Justiţia. Vom face o scurtă analiza a acesteia şi vom arăta şi alte câteva activităţi pe care Adresa nu le menţionează.

 Principiul care se încearcă a se transmite este că aceste relaţii se realizează exclusiv în exercitarea prerogativelor legale ale CSAT, respectiv Legea nr.415/2002. Totuşi în cadrul adresei se arata fără echivoc că datorită faptului că “elaborarea şi adoptarea Legii nr.51/1991 s-a realizat într-o perioadă incipientă a democraţiei post comuniste, în care corupţia nu căpătase valente de fenomen, la nivelul anului 2005, CSAT a integrat problema corupţiei în structura Strategiei de Securitate Naţională”.

in simpla lecturare a acestei aserţiuni observăm deja modul în care se ajustează o lege, respectiv printr-o hotărâre a CSAT. Pe înţelesul tuturor, constatându-se ca legea nu e suficient de cuprinzătoare ea a fost completată printr-o hotărâre administrativă secretă! Pur şi simplu cu eludarea rolului constituţional al Parlamentului, dar şi cu încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor cărora le-au fost restrânse drepturi printr-un act administrativ şi acela secret (mai jos vom face câteva referit la aceste acte administrative).

În plus Adresa arata ca “serviciile de informaţii au avut şi au o implicare proactivă în activitatea de identificare, documentare şi contractare a faptelor circumscrise fenomenului corupţiei, respectiv criminalităţii organizate, în conformitate cu art.11 din Legea nr.51/1991”.

Trimiterea la art. 11 din lege se referă la comunicarea de informaţii din domeniul securităţii naţionale, doar că potrivit art.3 din Legea 51/1991 sunt prevăzute expres şi exhaustiv care sunt ameninţările la Adresa securităţii naţionale. În plus legea se referă la informaţii şi nu la probe în justiţie şi conform legii ele nu se comunica “justiţiei”, ci organelor de urmărire penală. Exemplificările de colaborare sunt cu atât mai surprinzătoare din punct de vedere legal deoarece ele s-au concretizat chiar şi “în echipe mixte, cu reprezentanţii organelor de urmărire penală, în scopul contracarării riscurilor derivate din derularea unor activităţi cu caracter infracţional”. O astfel de colaborare este în totală contradicţie cu legea deoarece potrivit art.56 şi 57 din Codul de procedura penală urmărirea penală se face de către organele de urmărire penală sau de procuror.

Aşadar nu exista posibilitatea legală ca ofiţeri sau angajaţi ai serviciilor de informaţii să facă parte în orice fel în urmărirea penală. De altfel acest aspect a fost amplu analizat de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr.51/2016 şi tocmai pentru acest motiv au fost declarate neconstituţionale prev. Art. 142 alin.1 Cod procedura penală.

Adresa respectivă, emisa la 16.02.2016 nu face nicio referire la alte activităţi efectuate de serviciile de informaţii tot în cursul urmăririi penale, activităţi pe care de altfel SRI le arata în rapoartele de activitate.

Activitatea de interceptare a comunicaţiilor în baza mandatelor emise de instanţele judecătoreşti a fost efectuată de către SRI prin CNIC în totală contradicţie cu dispoziţiile legale atât ale vechiului cât şi ale noului cod de procedura penală. În acest sens Curtea Constituţionala a României a reţinut prin Decizia nr.51/2016 că nu exista nicio reglementare legală care să permită unui alt organism, în afara organelor de cercetare penală, să efectueze activitate de interceptarea a comunicaţiilor. Deasemenea Curtea a reţinut că aceasta poate fi făcută doar printr-o normă la nivel de lege, altfel fiind o gravă încălcare a drepturilor omului.

Pornind de la competentele legale ale CSAT si ale organelor judiciare se impune ca din perspectiva legalităţii şi opozabilității acestora în fața organelor judiciare sa precizam următoarele: hotărările în discuție nu au rang normativ de lege, nefiind emise de autoritatea legiuitoare, (C.S.A.T. este autoritatea administrativă̆ autonomă̆ investită, cu organizarea şi coordonarea unitară̆ a activităţilor care privesc apărărea ţării şi siguranţa naţională (art.7 din Legea nr.51/1991); hotărârile nu se publică în Monitorul Oficial şi se comunica doar autorităţilor publice şi instituţiilor publice la care se referă şi au caracter secret conform art.12 din Legea nr.415/2002, în acest fel nu este opozabilă altor instituțîi, organe şi cu atât mai puţin persoanelor fizice; hotărârile sunt date cu încălcarea competentei CSAT care este stabilită în domeniul securităţii naţionale potrivit art.7 din Legea nr.51/1991, deci nu are nici un fel de atribuții în ce privește sistemul judiciar, în general, și procesul penal, în special.

Observăm că suntem în prezenţa unei ingerinţe nelegale în atributiile organelor judiciare, preponderent in procesul penal, cu consecinţa obţinerii unor probe nelegale de către o autoritate care nu are niciun fel de atribuţii legale în procesul penal.

Această concluzie este şi cea care rezultă din motivarea Deciziei CCR nr.51/2016 care arata ca organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală.

Curtea arata fără echivoc care sunt organele de urmărire penală printre acestea neregăsindu-se serviciile de informaţii, dar şi faptul că încălcarea normelor legale în ce priveşte organele abilitate să efectueze punerea în executare a mandatului de interceptare are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute. Fiind vorba de o nulitate absolută aceasta poate fi invocata în orice fază a procesului penal deoarece se referă la încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii şi la producerea unor vătămări evidente persoanelor împotriva cărora se efectuează, prin încălcarea unor drepturi fundamentale.

Tot Curtea a reținut că este justificată opțiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror si de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedură penală, precum si de către lucrătorii specializați din cadrul poliției, în condițiile în care aceștia pot deține avizul de ofițeri de poliție judiciară, în condițiile art.55 alin. (5) din Codul de procedură penală. Această opțiune nu se justifică, însă, în privința includerii, în cuprinsul art.142 alin. (1) din Codul de procedură penală, a sintagmei „alte organe specializate ale statului”, neprecizate în cuprinsul Codului de procedură penală sau în cuprinsul altor legi special”.

Raportat la modul de prezentare a activităţii şi colaborării dintre serviciile secrete şi justiţie, aşa cum rezultă în Adresa menţionata intemeiata pe hotarari administrative fara nicun fundament legal, este explicabila şi expunerea publică a acestor colaborări, concretizata în numeroase adrese, dar şi comunicate ale DNA şi SRI care au aratat că SRI au sprijinit activitatea de urmărire penală intr-o multime de dosare penale care nu aveam niciun element de siguranta nationala.

În concluzie, Adresa Administraţiei Prezidenţiale este incompletă referitoare la activităţile pe care serviciile secrete le fac “în sprijinul” justiţiei, dar ce este mai grav, recunoaste exercitarea unor atributii in baza unui act administrativ care completeaza legea si ascunde modul nelegal de interferare a acestor activităţi în exercitarea atribuţiilor puterii judecătoreşti care din punct de vedere constituţional trebuie să fie independentă.

Ingerinta unui organ administrativ, oricare ar fi acesta, in activitatea justitiei, nu are nici o legătură cu normele legale, cu principiile dreptului penal şi procesual penal sau cu teoria constituţională a separaţiei puterilor în stat. Adresa Administraţiei Prezidenţiale trebuia de mult supusă dezbaterii publice, judecătorii acestei ţări trebuiau de mult să ia atitudine (nu mă refer la CSM care desi e garantul independentei judecatorilor nu a facut nimic sa opreasca acest gen de colaborare) atât public prin organizaţiile profesionale, dar mai ales profesional în cadrul judecării dosarelor prin sancţionarea cu mijloacele procedurale a acestui mod de colaborare. Astfel se completau aspecte legate de acest mod de colaborare cu aspecte noi, aşa cum sunt cele menţionate deja în cele de mai sus, iar apoi trebuia legiferat în consecinţă.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?